Timiș: se oprește apa în trei localități pentru câteva ore

Aquatim anunță că, vineri, 7 iulie, între orele 9-14, se va întrerupe furnizarea apei în Ghizela, Șanovița și pe străzile Ștefan cel Mare, Calea Lugojului, Coriolan Brediceanu, Stadionului și 1 Decembrie 1918 din Făget, pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție.  

„Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție. La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată„, transmite Aquatim.

Măcel în pădurile din vest. Continuă tăierile ilegale

În perioada 06 – 17.12.2021, reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara împreună cu reprezentanți ai Inspectoratelor de Poliție Județene – Biroul Combaterea Delictelor Silvice, au efectuat verificări pe raza județelor Timiș, Hunedoara…

Recomandările noastre