Timiș: se întrerupe alimentarea cu gaz în zona Deta și Opatița – lucrări la sistemul de transport al Transgaz

Serviciul de distribuție a gazelor naturale, sistat tempo-rar în Deta și Opatița, jud. Timiș, joi, 15 mai.

“Pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de transport al gazelor naturale de către Transgaz, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar ali-mentarea cu gaz, joi, 15 mai, în intervalul orar 8:00-18:00, în orașul Deta și localitatea aparținătoare Opatița, jud. Timiș. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute“, a transmis DelGazGrid.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de te-lefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefo-nie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Se închide traficul pe strada Dr. Iosif Nemoianu

Primăria Municipiului Timișoara anunță închiderea traficului rutier pe str. Dr. Iosif Nemoianu (tronson cuprins între străzile str. Coriolan Brediceanu și b-dul Republicii), astfel: – în data de 29.10.2021, între orele…

Recomandările noastre