Lucrările pe lotul A1 Margina – Holdea au ajuns la un stadiu de aproape 50% la finalul anului 2025, activitatea fiind susținută în toate galeriile celor două tuneluri de pe traseu, potrivit unei informări transmise de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
La primul tunel, unde în cursul acestui an au fost străpunse ambele galerii, se lucrează la aplicarea hidroizolației și la montarea armăturii pe boltă pentru galeria 2. În paralel, la galeria 1 se execută lucrări pregătitoare pentru aplicarea hidroizolației și montarea eșafodajului de lucru, precum și lucrări de armare, cofrare și betonare a radierului și banchinelor.
În ceea ce privește al doilea tunel, lucrările de excavație continuă în fronturile de lucru. Totodată, se montează ancorele în umbrela de protecție și în pereții laterali, iar pe sectorul realizat în sistem cut & cover se evacuează pământul din subteran. Pe acest tronson au fost demarate și lucrările de betonare a radierului și a banchinelor.
Echipele antreprenorului UMB GRUP și ale partenerului asociat Euro-Asfalt vor avea liber doar în zilele de sărbători legale. Activitatea pe șantier va continua inclusiv în 31 decembrie, precum și în zilele de 2 și 3 ianuarie, urmând ca programul normal de lucru să fie reluat începând cu 8 ianuarie 2026.
