Timiș: percheziții la persoane care vindeau online arme – s-au ridicat 23 de arme, înscrisuri și 15.000 de proiectile metalice – 14 oameni duși la audieri

Polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu Poliția Timișoara, Poliția Lugoj, Poliția Jimbolia, Serviciul Criminalistic și S.A.S Timiș au pus miercuri în executare 16 mandate de percheziție domiciliară în Timișoara, Checea, Măguri, Dumbrăvița, Moșnița Nouă și Știuca.

Mandatele au fost emise de către Judecătoria Timişoara într-un dosar penal aflat în instrumentarea  S.A.E.S.P. Timiș, constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”.

În fapt, activitatea infracțională s-a derulat prin două societăți comerciale rezidente juridic și fiscal în Polonia care, prin intermediul unei platforme autohtone online de vânzări, au comercializat, fără drept, unor persoane neautorizate (cetățeni români), arme neletale din categoria celor supuse autorizării. În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, înscrisuri și 23 de arme neletale supuse autorizării (19 cu țeavă scurtă și 4 cu țeavă lungă), precum și 15.000 de proiectile metalice„, transmite IPJ Timiș.

14 persoane au fost aduse la audieri.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole