Timiș: pădurea de 18 hectare care stătea în calea tunelurilor pentru urși de la Holdea poate fi tăiată – Ministerul Mediului și-a dat acordul pentru defrișare

Veste bună de final de an de la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

A fost emis ordinul de ministru necesar pentru scoaterea definitivă din fondul forestier național a unei suprafețe necesare pentru construirea tunelurilor de pe autostrada A1 Lugoj – Deva, lotul 2, secțiunea E.

Suprafața forestieră este de 18,48 hectare, terenul aflându-se în proprietatea publică a statului și administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică Timiș, prin Ocolului Silvic Făget. Odată cu emiterea acestui ordin, nu mai există niciun fel de opreliști pentru eliberarea integrală a amplasamentului. După ce se va emite Autorizația de Construire, antreprenorul poate să intre pe șantier și să înceapă lucrările“, se arată într-un comunicat al DRDP Timișoara, de miercuri.

În luna octombrie 2022 a fost semnat contractul cu asocierea S.C. Spedition UMB S.R.L. – S.C. Tehnostrade S.R.L. – S.C. SA & PE Construct S.R.L. – EURO-ASFALT d.o.o. În 5 decembrie 2022 s-a dat ordinul pentru începerea proiectării pentru care au fost alocate 9 luni.

Finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1 Lugoj – Deva, de 9,13 km, este una dintre cele mai aşteptate lucrări de infrastructură mare pentru vestul ţării, în condiţiile în care drumul naţional DN68A este cel mai tranzitat din zonă, mereu aglomerat, pe care şoferii îl folosesc în lipsa segmentului de autostradă.

Noua bucată de autostrada va avea două ”tuneluri pentru urşi”, ce vor măsura, însumat, 2,13 km de tunel forat. Acestea vor fi formate din două galerii unidirecţionale cu câte o cale de circulaţie pe fiecare, cu platforma de 11,25 m. Odată finalizat şi acest segment lipsă,se va putea merge neîntrerupt pe autostrada de la Timişoara până la Sibiu.

Costul lucrărilor se ridică la 1.826.845.634,11 lei fara TVA, bani europeni.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole