Timiș: o fostă directoare de bancă care a dat o lovitură de 1.2 milioane de euro a rămas cu majoritatea banilor – a fost condamnată cu suspendare, iar prejudiciul acoperit de asigurător și de bancă

Fosta șefă a sucursalei BCR din Lugoj, Delia Lavinia Ionășel Lăzărescu, a fost condamnată în primă instanță la doi ani și patru luni de închisoare cu suspendare pentru înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Deși prejudiciul total se apropie de 1,2 milioane de euro, cea mai mare parte a fost acoperită de asigurător și de bancă, iar inculpata a fost obligată să returneze doar o mică parte din sumă. Sentința nu este definitivă.

Potrivit instanței, în perioada 2015–2021, fosta directoare a convins 32 de clienți ai băncii să își retragă economiile din depozite și să îi înmâneze banii în numerar, sub pretextul unor investiții cu dobânzi mai avantajoase. Pentru a susține acest mecanism, ea a falsificat peste 300 de documente.

„Începând cu anul 2015, inculpata a desfășurat o activitate infracțională sistematică, concepută pe un plan bine definit, utilizându-și atribuțiile profesionale și poziția de încredere”, se arată în motivarea Judecătoriei Lugoj, potrivit Libertatea.

Sumele obținute de la victime au variat de la câteva mii la sute de mii de euro. Un client i-a înmânat peste 150.000 de euro și 800.000 de lei, iar altul peste 220.000 de euro. În total, Delia Lavinia Ionășel Lăzărescu și-a însușit 1.194.988 de euro.

Despăgubiri achitate de bancă și asigurător

După descoperirea fraudei, clienții au fost despăgubiți de BCR și de firma de asigurări. Aproximativ 985.000 de euro au fost acoperiți de asigurător, iar restul de bancă. Din prejudiciu, banca a reușit să recupereze de la fosta directoare doar 68.000 de lei și 32.500 de euro.

Doar trei dintre cele 32 de persoane păgubite și-au menținut plângerile penale. Acestea fuseseră înșelate cu 89.000 de euro și 90.000 de lei.

Recunoaștere a faptelor și pedeapsă cu suspendare

Trimisă în judecată în mai 2025, inculpata a recunoscut faptele și a solicitat judecarea în procedură simplificată. Instanța a decis condamnarea la doi ani și patru luni de închisoare cu suspendare.

Judecătorii au arătat că faptele sunt „de o gravitate deosebită”, subliniind că „gravitatea nu se rezumă la prejudiciul material considerabil produs victimelor, ci privește și afectarea încrederii publicului în instituțiile bancare”. Totuși, instanța a apreciat că inculpata, neavând antecedente penale și fiind integrată social, nu prezintă un grad de periculozitate care să impună executarea pedepsei în regim de detenție.

Obligată să restituie doar o parte din prejudiciu

Judecătoria Lugoj a obligat-o pe fosta directoare să achite doar sumele aferente celor trei victime care nu s-au împăcat cu ea, respectiv 89.000 de euro și 90.000 de lei. Firma de asigurări, care a acoperit cea mai mare parte a prejudiciului, nu s-a constituit parte civilă în dosar.

În aceste condiții, inculpata a rămas, în final, cu un „profit” de aproape un milion de euro. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Timișoara.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole