VEST: românii veniți acasă de sărbători au lăsat în urmă cantități uriașe de gunoaie în vămi – gunoaiele se întind pe kilometri întregi de-a lungul DN 7 și a vămilor Nădlac I și Nădlac II

Cantităţi mari de gunoaie au rămas în apropiere de principalele puncte de trecere a frontierei din judeţul Arad după sărbători, din cauza traficului intens care a format coloane de maşini în aşteptare, iar autorităţile spun că sunt nevoite să se mobilizeze pentru a strânge ce au aruncat şoferii sau călătorii pe marginea drumurilor.

Atât Primăria Nădlac cât şi angajaţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara mobilizează oameni pentru a strânge gunoaiele care se întind pe kilometri întregi de-a lungul DN 7, în apropiere de Vama Nădlac I, şi de-a lungul autostrăzii pan-europene, în apropiere de Vama Nădlac II.

Este o problemă majoră pe care o avem după sărbători, când traficul este foarte intens, dar şi după vacanţa de vară, când de asemenea creşte traficul la frontieră pentru că vin şi pleacă mulţi români din ţară. La ultima acţiune de curăţenie la Nădlac I, unde avem suprafeţe de teren din intravilan, am apelat şi la ajutorul elevilor şi am adunat nu mai puţin de 78 de saci, adică două remorci de gunoaie. Acum vom organiza o nouă acţiune de curăţare a zonei. Problema cea mai mare pentru noi este depozitarea acestor gunoaie, nu strângerea lor, pentru că sunt costuri mari„, a declarat, viceprimarul oraşului Nădlac, Ladislau Vas.

De asemenea, reprezentanţii DRDP spun că au mobilizat angajaţi care să facă curăţenie de-a lungul şoselelor de lângă frontieră şi deja s-au strâns sute de saci de deşeuri.

Pentru salubrizarea arterelor de intrare şi ieşire din ţară prin punctele de frontieră Nădlac I şi Nădlac II s-a intervenit atât între Crăciun şi Revelion, precum şi după intrarea în noul an. Pe sectorul DN7, administrat de DRDP Timişoara, prin Secţia Arad, au fost strânşi deja peste 40 de saci de deşeuri. Traficul mai mare a fost pe autostrada A1, unde s-au adunat 450 de saci de deşeuri în doar trei zile, iar ieri (miercuri – n.r.) au fost strânşi peste 350 de saci într-o singură zi„, a declarat, purtătorul de cuvânt al DRDP Timişoara, Alina Sabou de la PNL Timiș.

Autorităţile spun că la mizeria din apropiere de frontieră contribuie şi şoferii de TIR care aşteaptă zilnic în coloane la ieşirea din ţară prin Nădlac I şi Nădlac II.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole