Timiș: o camionetă a intrat în plin într-un camion încărcat cu pietriş pe autostrada A1 în zona Topolovăţu Mare – șoferul probabil era pe telefon

Şoferul unei autoutilitare a intrat în plin într-un camion încărcat cu pietriş al DRDP Timişoara.

Bărbatul a rămas încarcerat în cabină şi a fost preluat de un echipaj medical. Traficul pe autostrada A1, unde a avut loc accidentul, se desfăşoară cu restricţii.

Accident A1, km 474+300, Topolovăţu Mare (TM), sensul spre Timişoara. O autoutilitară a intrat în camionul de semnalizare al CIC Ţipari. Se circulă pe banda a doua, până la ora 14 estimativ”, a transmis DRDP Timişoara.

La locul accidentului s-au deplasat o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de descarcerare şi 6 pompieri din cadrul Detaşamentului Lugoj.

În accident au fost implicate o autoutilitară şi un camion încărcat cu pietriş. În cele două autovehicule se aflau doar şoferii. În urma impactului, şoferul autoutilitarei a rămas încarcerat. Victima a fost extrasă de către echipajul de descarcerare, conştientă şi cooperantă, şi a fost predată echipajului medical sosit la faţa locului. Celălalt şofer nu a necesitat îngrijiri medicale”, a precizat ISU Timiş.

Un bărbat a condus o autoutilitară pe A1 dinspre Margina spre Timișoara, iar la km 474 a intrat în coliziune cu un camion al celor care asigurau semnalizarea rutieră aferentă lucrărilor de întreținere/reparații a drumurilor. Conducătorul autoutilitarei a fost rănit și transportat la spital. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, a transmis IPJ Timiș.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole