Timiș: 176 de șoferi amendați pentru viteză. 40 au rămas fără permis de conducere

Polițiștii rutieri din cadrul I.P.J. Timiș au acționat și în acest weekend pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente. Au fost reținute 40 de permise de conducere și constatate zece infracțiuni la regimul rutier.

Pe principalele artere din judet, polițiștii au controlat 510 autovehicule, au legitimat 515 persoane, au efectuat 476 de testări cu aparatul etilotest și 20 cu aparatul drugtest.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 395 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor rutiere, dintre acestea 176 au fost aplicate pentru nerespectarea limitelor legale de viteză, 47 pentru nepurtarea centurii de siguranță, iar 25 de sancțiuni au fost aplicate pietonilor/ bicicliștilor. Fie că au condus sub influența alcoolului, fie că au depășit limitele legale de viteză, au efectuat depășiri neregulamentare, nu au acordat prioritate sau au săvârșit alte abateri, 40 de conducători auto au rămas fără permis de conducere. În urma defecțiunilor constatate, au fost retrase 17 certificate de înmatriculare„, transmite IPJ Timiș.

Polițiștii au constatat zece infracțiuni la regimul circulației rutiere, dintre care patru pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, patru pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, unul pentru conducerea unui autovehicul sub influența drogurilor și unul pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

 Exemplu:

Un tânăr, în vârstă de 25 de ani, a fost depistat în trafic, pe strada Victor Hugo din Timișoara, în timp ce conducea un autovehicul sub influența drogurilor. În urma testării cu aparatul drugtest, a rezultat o valoare pozitivă la metamfetamină. A fost întocmit dosar penal. În vederea scăderii riscului rutier, polițiștii timișeni continuă acțiunile și în această săptămână.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole