Proiectul derulat de Aquatim în localitățile Sânnicolau Mare și Cenad avansează într-un ritm susținut, lucrările la rețelele de apă și canalizare fiind în plină desfășurare. Valoarea totală a contractului este de 54.818.103,04 lei, investiția făcând parte din cadrul proiectului CL 29 al operatorului regional de apă.
În Sânnicolau Mare se realizează reabilitarea rețelei de apă pe o lungime de 11,6 kilometri și extinderea și reabilitarea sistemului de canalizare pe 9,4 kilometri. De asemenea, sunt prevăzute cinci stații de pompare a apei uzate și conducte de refulare cu o lungime totală de 138,8 metri.
La Cenad, lucrările includ construirea unei conducte de transport a apei de 8,5 kilometri, reabilitarea și extinderea rețelelor de apă pe 19,5 kilometri și realizarea unei rețele de canalizare de peste 14,3 kilometri. Sunt prevăzute șase stații de pompare a apei uzate, precum și o gospodărie de apă dotată cu două rezervoare de câte 400 de metri cubi, stație de clorare, stație de pompare, hală și drum de acces.
Potrivit Aquatim, stadiul lucrărilor a ajuns la 37,75% în Sânnicolau Mare și 61,53% în Cenad. Până în prezent au fost executați 9,7 kilometri de conducte de apă și 3 kilometri de canalizare în Sânnicolau Mare, respectiv 10,3 kilometri de apă și 16,3 kilometri de canalizare în Cenad. De asemenea, conducta de transport între Sânnicolau Mare și gospodăria de apă din Cenad are deja 8,3 kilometri realizați.
În prezent, se lucrează la rețelele de canalizare pe străzile Oravița, Orșova, Drumul Cenadului, George Coșbuc și Traian Vuia din Sânnicolau Mare, iar la Cenad se execută lucrări pe strada 19 și la armarea și turnarea rezervorului gospodăriei de apă.
Reprezentanții Aquatim menționează că proiectul a întâmpinat dificultăți cauzate de rețele subterane existente, spațiu redus de lucru și asfaltări recente, însă acestea au fost depășite prin colaborare și profesionalism între echipele implicate.
