Timiș: grav accident rutier pe autostrada A1 în zona Margina – trei copii şi 11 adulţi au fost răniţi – au fost implicate cinci mașini, un TIR şi o autoutilitară

Trei copii şi 11 adulţi au fost răniţi, vineri, într-un accident rutier petrecut pe autostrada A1 Deva-Nădlac, pe sensul de mers spre Deva, în zona localităţii timişene Margina, în care au fost implicate cinci autoturisme, un autotren şi o autoutilitară.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, pe autostrada A1 Deva-Nădlac, la kilometrul 427, pe sensul de mers spre Deva, în zona localităţii Margina, judeţul Timiş, a avut loc o coliziune între cinci autoturisme, un autotren şi o autoutilitară.

Potrivit primelor informaţii, trei minori şi 11 adulţi au suferit leziuni, sunt conştienţi şi evaluaţi medical la faţa locului.

Traficul rutier se desfăşoară doar pe banda a doua, fiind valori ridicate de circulaţie pe ambele sensuri.

“Vineri, 04.07.2025, în jurul orei 11:30, am fost solicitați să intervenim la un accident rutier pe autostrada A1, ieșire spre Margina. La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autosanitară SMURD și 9 pompieri. De asemenea, la fața locului s-au deplasat și 2 echipaje SAJ. În accident au fost implicate 5 autoturisme, o camionetă și un autotren, în care se aflau 11 persoane (8 adulți și 3 minori). Din cele 11 persoane implicate în accident, 8 persoane sunt evaluate medical la fața locului (conștiente și cooperante)“, a transmis ISU Timiș.

Traficul se desfășoară pe banda 2 de circulație.

“Vineri, în jurul orei 11:32, polițiștii Biroului de Autostradă A1 Deva – Nădlac au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier între mai multe autovehicule. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă. Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că, pe sensul de deplasare Timișoara – Margina, s-ar fi produs un accident rutier între 5 autoturisme, o autoutilitară și un ansamblu rutier“, a precizat Poliția Timiș.

Transalpina rămâne închisă, între Rânca și Obârșia Lotrului. Cel puțin până în 20 octombrie

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile (polei și zăpadă), pentru siguranța participanților la trafic, CNAIR și Poliția Rutieră au decis ca 𝐜𝐢𝐫𝐜𝐮𝐥𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐯𝐞𝐡𝐢𝐜𝐮𝐥𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐞 𝐦𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐧𝐚̆ 𝐢̂𝐧𝐜𝐡𝐢𝐬𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐚𝐭𝐞𝐠𝐨𝐫𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞…

Recomandările noastre