Timiș: Festivalul Rock la Mureș revine la Periam Port, în perioada 7 – 8 iulie – a fost primul eveniment “open – air“ din ţara noastră

Organizatorii festivalului Rock la Mureș au anunțat că în această vară mult – iubitul eveniment care are loc la Periam – Port se va desfășura în perioada 7 – 8 iulie.

„Pentru ediția din acest an pregătim o serie de surprize pe care le vom face publice în viitorul apropiat. Ca și în ceilalți ani, și-n 2023 vom acoperi o paletă stilistică cât se poate de largă. Grație peisajului deosebit, vă asigurăm că vom păstra atmosfera de familie cu care v-am obișnuit în trecut. Vă așteptăm“, au transmis organizatorii festivalului.

Festivalul este primul eveniment de acest gen „open – air“ din ţara noastră și a luat naştere în vara anului 2002, la iniţiativa a doi pasionaţi de muzică.

După ce au organizat câteva concerte rock în zona Periam-ului, cei doi s-au hotărât să pună bazele unui festival „ca afară“ şi au reuşit să adune în mirifica locaţie din Periam – Port, la malul Mureş-ului o serie de formaţii autohtone şi străine care au dat o culoare deosebită acestei manifestări.

La prima ediție a evenimentului au cântat alături de trupe româneşti şi Brain Damage (Serbia), Metalspurhunde (Elveţia), Baracka the snobs (Ungaria), Les Cheffeurres (Elveţia) şi a fost prezent şi DJ-ul german Martin Sprissler.

Un an mai târziu la fața locului melomanii au avut parte de un memorabil concert al trupei germane Das Ich, iar în anii următori pe scenele de la Periam – Port au evoluat formaţii ca Zdob şi Zdub, Paraziţii, Şuie Paparude, Pacha Man, Project Pitchfork, Divlje Jagode, Tracelords, Lord Bishop, The Exploited, Ektomorf, Dog Eat Dog, La Familia, Coma, Anti – Flag, Iris sau N.O.H.A.

După ediţia din vara anului 2008, festivalul a intrat într-o pauză, iar în 2017 evenimentul a pornit din nou la drum, cu austriecii de la Death Before Digital, timişorenii de la Grave For Sale, sârbii de la D.O.D – Drink or Die, legendarii punkişti timișoreni Haos, Implant pentru Refuz, R.O.A., brazilianca Fernanda Martins, arădenii de la B-ton, ucrainienii de la Jinjer, germanii de la Jamaram, germanii de la Hamatom, Atari Teenage Riot sau Sigue Sigue Sputnik. Celebra trupă de punk The Exploited a fost prezentă și la ediția din anul 2018 a festivalului Rock la Mureș, unde au mai cântat Omega Diatribe, Șuie Paparude, Bucovina, Drink Or Die, E-AN-NA, Apocalips și alții.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole