Un tânăr în vârstă de 25 de ani, a condus un autoturism pe DJ 595 C, dinspre Deta înspre Opatita, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile.
“În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto și a pasagerului acestuia, respectiv un tânăr de 26 de ani. Aceștia au fost transportați la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. În urma testării conducătorului auto cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie în valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat“, a transmis Poliția Timiș.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Foto: arhiva