Timiș: două accidente din cauza copacilor rupți – Enel anunță că intervine la avariile de la reţelele electrice

Vântul puternic continuă să facă dezastru în județul Timiș. Astfel că, numărul pagubelor materiale continuă să crească de la o ora la alta.

Până în acest moment, pompierii timișeni au intervenit pentru:
–  14 degajări de copaci căzuți (8 pe carosabil, 1 pe gardul unei case, 4 pe autoturisme, 1 pe un bloc).

Prin prăbușirea a doi copaci s-au produs și două accidente cu trei persoane implicate, din fericire fără victime.

Pompierii au mai intervenit pentru: 7 degajări de cabluri căzute pe carosabil;  1 degajare panou metalic de pe stâlp;  2 degajări de pe clădiri și fațade a elementelor de construcție cu pericol de cădere;  4  degajări tablă de pe acoperișuri cu pericol de cădere; 1 degajare stâlp căzut pe carosabil.

Conform ISU Timiș, la intervenții au fost alertate Detașamentele 1 și 2 de Pompieri Timișoara, Stația de Pompieri Sânnicolau Mare, Punctul de Lucru Pișchia și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Orțișoara, cu următoarele forțe și mijloace: 5 autospeciale de primă intervenție și comandă; 2 autoscări mecanice; 2 autospeciale de descarcerare; 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă, cu un efectiv de 52 pompieri.

Pompierii militari timișeni monitorizează situația din teren și sunt pregătiți să intervină la noi solicitări”, transmite ISU Timiș.

Echipe ale E-Distribuţie Banat intervin, sâmbătă seara, pentru restabilirea în cel mai scurt timp posibil a alimentării cu energie electrică a consumatorilor în urma avariilor provocate în reţelele electrice din judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, pe fondul condiţiilor meteo deosebite.

În judeţele menţionate este cod portocaliu de vreme rea, cu viscol puternic (rafale de peste 90 – 100 km/h) şi vizibilitate foarte redusă la altitudini de peste 1.800 m şi cod galben de intensificări ale vântului în Banat.

O parte dintre clienţi au fost deja realimentaţi cu energie electrică, în urma manevrelor la distanţă efectuate prin sistemul Telecontrol, anunţă E-Distribuţie Banat într-un comunicat de presă.

Echipele de intervenţie ale E-Distribuţie Banat vor continua să lucreze pentru remedierea tuturor avariilor în cel mai scurt timp posibil.

Intervenţiile sunt îngreunate de condiţiile meteo severe şi de necesitatea îndepărtării crengilor şi a copacilor rupţi.

„Colaborăm cu autorităţile locale, cu care compania păstrează un contact permanent şi sprijină intervenţia echipelor E-Distribuţie”, se arată în comunicat.

Consumatorilor afectaţi li se recomandă să contacteze TelVerde Banat 0800.070.444 (număr apelabil gratuit) pentru a semnala deranjamentele.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole