Timiș: comuna Moșnița Nouă va avea liceu – lucrările avansează la două luni de la demararea execuției – va include 13 săli de clasă, laboratoare, ateliere, bibliotecă și un cabinet stomatologic

Lucrările la proiectul „Construire liceu tip școală verde”, finanțat prin PNRR – Componenta C15: Educație, se desfășoară într-un ritm bun, la două luni de la demararea execuției, potrivit informațiilor transmise de autoritatea locală.

Șantierul este organizat, etapele asumate sunt respectate, iar progresul înregistrat indică o evoluție constantă a lucrărilor, obiectivul fiind finalizarea investiției în termenul stabilit și la standardele de calitate prevăzute.

Proiectul prevede realizarea unei clădiri cu consum de energie aproape zero (NZEB+), cu regim de înălțime P+2E și o suprafață totală de 2.630,22 metri pătrați. Viitorul liceu va include 13 săli de clasă, laboratoare, ateliere, bibliotecă, spații administrative, vestiare, grupuri sanitare, precum și un cabinet stomatologic.

În exterior sunt prevăzute un teren de sport cu suprafața de 390,19 metri pătrați, 18 locuri de parcare și o zonă verde amenajată. Investiția este realizată pe strada Surduc, în localitatea Moșnița Nouă.

Valoarea contractului de execuție este de 19.017.171,82 lei, fără TVA, iar lucrările sunt executate de Strabag S.R.L. Durata contractului este de 10 luni.

Dominic Fritz: propun cumpărarea bazei sportive a STPT de pe strada Renașterii – are două bazine de înot, teren omologat pentru Liga a II-a, două terenuri sintetice, un minihotel, o clădire cu vestiare – face parte din strategia noastră de a extinde infrastructura sportivă din oraș

Primarul Dominic Fritz propune Consiliului Local achiziția bazei sportive a STPT (fosta „Electrica”), recuperată anul trecut după o victorie în instanță. Complexul sportiv, situat pe strada Renașterii, are două bazine…

Recomandările noastre