Timiș: circa 8 tone de îngrășământ chimic depozitat necorespunzător – se afla direct pe sol fără a fi acoperit

La data de 27 februarie a.c., polițiștii municipiului Lugoj au efectuat un control privind produsele pentru protecția plantelor și a îngrășămintelor chimice la o societate comercială din municipiul Lugoj, județul Timiș.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat aproximativ 8 tone de îngrășământ chimic, depozitat necorespunzător, aflându-se direct pe sol, fără a fi acoperit și fără a fi ferit de condițiile meteo nefavorabile, nerespectând astfel fișa de securitate a produsului.

Întreaga cantitate a fost lăsată în custodia reprezentantului societății comerciale respective, fiindu-i pus în vedere ca în cel mai scurt timp să ia toate măsurile necesare depozitării corespunzătoare, în condiții care să elimine riscul de a fi afectate elemente ale mediului înconjurător“, a transmis Poliția Timiș.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și produselor de protecție a plantelor numai ambalate și în locuri protejate.

Foto: arhiva

Recomandările noastre