Timiș: biserica de lemn din Povergina distrusă în 2015 de un incendiu refăcută de Asociația Biserici Înlemnite prin intermediul școlii de conservare a patrimoniului cultural din lemn

Între 08 iulie – 21 iulie va avea loc cel de-al treilea atelier școală în jurul bisericii de lemn arse din Povergina, județul Timiș.

Acesta îşi propune să continue tradiția de la Crivina de Sus (2013-2019) de a susţine activităţi practice în timpul zilei și prezentări tematice în timpul serilor.

Așadar, vom avea invitați foarte interesanți, care ne vor ține prezentări pe teme conexe patrimoniului cultural din lemn, urmate de discuţii libere. În acest an, pe lângă studenții de la arhitectură (FAUT și UAUIM), maeștrii Toader Nicolae și Nelu Cioară, ucenicii și voluntarii casei, vor participa colaboratori din Austria, Universitatea Tehnică din Viena, secția de conservare obiecte de patrimoniu din lemn. Tot din Viena vor veni şi patru fierari, calfe călătoare care, în marea lor generozitate, ne vor ajuta voluntar cu realizarea cuielor manuale, balamalelor și a celorlalte elemente de feronerie de care avem nevoie“, arată organizatorii.

La Povergina se vor desfășura în paralel cinci ateliere:

– atelierul de dulgherie tradițională, unde se va finaliza șarpanta bisericii și se va realiza turnul clopotniță (exterior bisericii);

– atelierul de tâmplărie, unde se vor reconstitui vechile uși ale bisericii după un studiu amplu realizat în această primăvară, în care s-au studiat portalurile numeroaselor biserici de lemn din zona de vest a țării;

– atelierul de reinterpretare a arhitecturii tradiționale, unde se va realiza o structură pentru depozitarea lemnului ars, rămas în urma incendiului din 2015, care nu s-a mai putut folosi;

– atelierul de tencuieli tradiționale de pământ, unde se vor testa metode de conservare a unei porțiuni din tencuiala bisericii (realizată în anii ”60);

– atelierul de fierărie, unde, împreună cu fierarii invitați, se va lucra la forja meșterului Berbeca din Povergina.

În primele două zile s-a deschis frontul de dulgherie cu meşterul Nicolae Toader, unde studenţii au făcut chertări, au curăţat laţii de scoarţă şi au pregătit aruncătorii, în timp ce alte echipe au stabilit locul şi au făcut măsurătorile în vederea construirii structurii pentru depozitarea elementelor arse. În paralel, s-a desenat releveul pentru o gospodărie din sat unde localncii îşi doresc să amenajeze un muzeu sătesc în relaţie cu biserica, iar atelierul de fierărie a pornit spornic la gospodăria domnului Berbeca Ioan, care şi-a pus la dispoziţie forja pentru noi şi pentru amicii noştri fierari itineranţi de la Viena, Paul Dirnberger şi Thomas Furtner. Colegii noştri de la Akademie Der Blidenden Kunste din Viena, în frunte cu Heike Winkelbauer, coordonează atelierul de tâmplărie, iar cel de tencuieli a început prin despicarea şi pregătirea unor nuiele de alun pentru pregătirea structurii pe care se vor face testele de tencuială“, mai arată organizatorii.

Lider proiect: Asociația Biserici Înlemnite.

Titlu proiect: Școala de conservare a patrimoniului cultural din lemn – atelierul meșteșugurilor tradiționale care stau la baza bisericii de lemn arse din Povergina – 2024

Finanțare: Ordinul Arhitecților din România, Sesiunea de finanțare din timbrul de arhitectură, toamnă 2023 și The King`s Foundation.

Parteneri: Arhiepiscopia Timişoarei, Mitropolia Banatului, Primăria Făget, Facultatea de Arhitectură și Urbanism (FAUT – facultatea de arhitectură și urbanism timișoara) din cadrul Universității Politehnica Timișoara (U.P.T.), TVR Timisoara, AKADEMIE DER BLIDENDEN KUNSTE – WIEN (Academia Artelor Construite – Viena).

Se întrerupe apa la Mașloc

Aquatim anunță că luni, 3 aprilie, între orele 9-16 se va întrerupe furnizarea apei în Mașloc pentru executarea unor conectări de conducte.   „La reluarea alimentării cu apă în regim…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole