Alianța Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, a fost înființată ca alianță electorală la nivelul județului Timiș pentru alegerile locale anticipate care au avut loc pe 9 iunie.
În acest fel, fostul șef al CJ Timiș și al PNL Timiș, Alin Nica, a putut candida pentru un nou mandat și a benerificat de sprijinul puternic al primarului Timișoarei, Dominic Fritz, dovadă și numărul mare de voturi cu care a pierdut aproximativ 110.000 de voturi.
Reamintim că Alin Nica a părăsit PNL Timiș la momentul schimbării sale din funcția de președinte, iar liberalii au decis realizarea unei alianțe cu PSD pentru susținerea șefului PSD Timiș, Alfred Simonis, pentru președinția Consiliului Județean.
Ei bine, vineri, Consiliul Județean Timiș s-a întrunit într-o primă ședință în noul mandat 2024-2028.
Cu această ocazie au fost aleșii noi vicepreședinții ai instituției, așa cum puteți citi AICI și au avut loc mai multe chestiuni procedurale, printre care formarea comisiilor de specialitate și constituirea grupurilor politice.
Constituirea grupurilor politice a produs însă și surpriza politică a începutului de mandat.
Dacă Alianța PSD-PNL a supraviețuit alegerilor, cele două partide formând o majoritate și votându-și cei doi vicepreședinți, Alexandru Iovescu de la PSD și Alin Popoviciu de la PNL, Alianța Dreapta Unită și-a anunțat decesul.
Astfel, în plenul CJ Timiș au fost anunțate grupurile politice și liderii acestor grupuri:
– Grupul PSD format din 11 consilieri județeni – liderul de grup Luminița Țundrea;
– Grupul PNL format din 9 consilieri județeni- liderul de grup Nicolae Bitea;
– Grupul USR format din 5 consilieri județeni –liderul de grup Vlad Șendroiu;
– Grupul AUR format din 5 consilieri județeni – liderul de grup Bogdan Negoiescu;
– Grupul Forța Dreptei și PMP format din 5+1 consilieri județeni – lider de grup Nona Micicoi, grup din care face parte și fostul șef al CJ Timiș, Alin Nica, ca și simplu consilier județean.
Chiar dacă PSD și PNL s-a format ca și grupuri politice separate unitatea dintre celor partide a fost clară, dar de partea cealaltă Alianța Dreapta Unită a decedat, deoarece la votul pentru vicepreședinți cei de la AUR au anunțat că nu vot vota și au părăsit sala, iar cei de la USR au anunțat că vor vota ambii vicepreședinți.
Din rezultatul votului secret a rezultat că Alexandru Iovescu de la PSD a avut 31 de voturi pentru, iar Alin Popoviciu a fost 28 de voturi pentru și 3 împotrivă.
Cele trei voturi împotrivă pentru Alin Popoviciu nu puteau să vină decât de la Grupul Forța Dreptei și PMP, așadar Alianța Dreapta Unită nu a avut o decizie comună, și fiecare grup politic va fi pe cont propriu în continuare. Spre bucuria noului șef al CJ Timiș, Alfred Simonis, care are de unde “cumpăra“ la bucată consilieri județeni, pe cap de “vită furajeră“, în caz de necesitate sau în cazul în care majoritatea cu PNL scârțăi fiind totuși un mandat de 4 ani, adică multe se pot întâmpla.
Alianța Dreapta Unită a decedat cel mai probabil deoarece are în componența sa mai mulți factori distrugători majori.
Primul și cel mai important pe fostul șef al CJ Timiș, Alin Nica, un om despre care tot mediul politic știe că este un individ ranchiunos, mincinos și lipsit de onoare, nețintindu-se de cuvânt.
Reamintim că Alin Nica, în calitate de membru Forța Dreptei și consilier județean al partidului, a anunțat că îl va susține în alegerile prezidențiale pe Mircea Geoană și nu pe Ludovic Orban candidatul partidului din care face parte.
Dar, nu lipsit de importanță este și Ionuț Sârbu, ales consilier județean tot din partea Forța Dreptei parte a Alinaței Dreapta Unită, care a fost șef al tineretului PNL Timiș și consilier personal al lui Alin Nica. Acest individ a fost descoperit mințind în instanță, depunând la un proces o declarație notarială mincinoasă, deci un jeg uman, asta în susținerea cauzei unei individe numită Loredana Lungu, consilier la Compartimentul de Comunicare al CJ Timiș, angajată în administrație dintr-o sală de sport de Alin Nica, care are pe rol două procese cu două ziare din Timișoara, care și-au permis să spună adevărul despre domnia sa. Individă care se pare că va beneficia de clemență din partea noii administrații PSD-PNL, și în special din partea noului șef al PSD al CJ Timiș, Alfred Simonis, în loc să fie deja concediată.