Timiș: accident rutier între Moravița și Voiteg – 6 victime după coliziunea dintre două mașini

Un bărbat, în vârstă de 72 de ani, a condus un autoturism pe DN 59, dinspre Moravița spre localitatea Voiteg, iar la un moment dat ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 50 de ani, care se deplasa pe sensul opus de mers.

În urma impactului, au rezultat 6 victime, respectiv conducătorul auto, în vârstă de 72 de ani și pasagera acestuia, o femeie, în vârstă de 64 de ani, precum și celălalt șofer, de 50 de ani și pasagerii din autoturism, o femeie în vârstă de 47 de ani și două tinere de 19 ani. Persoanele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate“, a transmis IPJ Timiș.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Astăzi, 13.12.2023, la ora 10:35, am fost solicitați să intervenim pentru asigurarea măsurilor PSI și de prim ajutor în urma unui accident rutier produs pe centura localității Deta, pe DN 59. La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Secției Deta și Detașamentului 2 Timișoara cu o autospeciala de stingere cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD. La fața locului au fost alocate patru ambulanțe S.A.J., dintre care una cu medic. În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme și au rezultat șase victime, conștiente și cooperante. Trei dintre victime au fost transportate de ambulanțele SAJ la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Timișoara, iar alte victime au fost transportate de echipajele SMURD și o ambulanță SAJ la Spitalul orășenesc Deta“, a transmis ISU Timiș.

FOTO: arhiva

Transport ilegal de material lemnos depistat la Nădrag

Aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii timișeni au avut o acțiune pe linia combaterii delictelor silvice. Astfel că, au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „transportul cu…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole