Timiș: 75 de persoane evacuate dintr-un bloc de pe strada Fructelor din Timișoara în urma unui incendiu – a ars și o casă din Moșnița Veche

În data de 29.01.2024, în jurul orei 21, pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara au intervenit cu o autospecială de primă intervenție si comandă, două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD în localitatea Moșnița Veche, pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință. În sprijin a fost alertat Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Moșnița Nouă.

În urma incendiului a ars o locuință pe o suprafață de aproximativ 150 mp. O persoană de sex feminin a fost transportată la spital, suferind atac de panică. Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, ca urmare a amplasării necorespunzătoare a coșului de fum față de materialele combustibile“, a transmis ISU Timiș.

 La data de 30.01.2024, ora 00:21, am fost anunțați prin apel 112 despre degajări mari de fum într-un bloc situat pe strada Fructelor în Timișoara.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara cu o autospecială de primă intervenție si comandă, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autoscară mecanică  și două  echipaje SMURD, dintre care unul cu medic. La sosirea echipajelor la locul evenimentului s-a constatat că incendiul a izbucnit într-un apartament situat la etajul 1 (bloc 4 etaje + mansardă) și s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 10 mp, iar casa scării era inundată cu fum. 14 adulți s-au autoevacuat, iar alte 61 persoane (dintre care și un minor) au fost evacuate de pompieri. În urma evenimentului, un bărbat care locuia în apartamentul în cauză, a fost transportat la spital, în stare inconștientă. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind fumatul în timpul somnului“, mai arată sursa citată.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole