Timișoara: 18 copii internați la Spitalul de Copii – 24 de micuți sunt la Victor Babeș cu boli infecțioase – doi dintre ei au atât rujeolă cât și bronhopneumonie

Trei copii sunt internați pe secția de Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara. Doi dintre ei au atât rujeolă cât și bronhopneumonie.

Numărul cazurilor pediatrice din saloanele spitalelor a crescut vertiginos în plin sezon al virozelor respiratorii.

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, Cristian Oancea, spune că fenomenul era de așteptat în contextul în care copiii au revenit la școală.

Am dat un prognostic că, odată cu începerea școlii, vor fi două sau trei săptămâni în care trebuie să ne așteptăm la o creștere a numelui de cazuri, mai ales în zona pediatrică. În acest moment, de la șase-opt copii la început, am ajuns la 24 de copii internați, dintre care avem cinci copii cu rujeolă, trei copii cu suspiciune de rujeolă, patru cu gripă. În rest, avem enterocolite, scarlatine, varicelă și meningite. Cred că în Terapie Intensivă avem trei copii, dintre care doi aflați în stare mai critică, cu clujeul și cu brohocneumonie”, spune medicul Cristian Oancea pentru Radio Timișoara.

La Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara sunt internați 18 copii. Cinci dintre aceștia fost cazați într-un container, folosit în vremea pandemiei.

Purtătorul de cuvânt al spitalului, Mihai Gafencu, face un apel și către sectorul de medicină primară să vină în sprijinul spitalelor.

Am avut până la 150 de prezentări în Urgențe în weekend, iar acum ne confruntăm cu acest val care ne blochează, bineînțeles, spațiile de cazare. Ei trebuie să fie izolați, pentru că avem numai în ultima zi cinci internați cu gripă și în contextul în care, desigur, și COVID mai se manifestă, ar trebui să rugăm medicii de familie, centrele de permanență să fie active și să încercăm să decongestionăm spitalele, pentru că în acest moment suntem cu pacienți plasați în containerele pe care le-am avut în COVID”, spune Mihai Gafencu pentru Radio Timișoara.

Conform datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică Timiș, în perioada 8 -14 ianuarie, au fost raportate opt cazuri de rujeolă, în județ. Două dintre acestea au fost identificate la adulți, iar restul sunt cazuri pediatrice.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole