Alin Borcan a fost arestat 30 de zile. Ce acuzații îi aduc procurorii
Tiktokerul Alin Borcan a fost arestat preventiv 30 de zile la Timișoara. Procurorii îl acuză de transmisiuni cu conținut sexual explicit pe TikTok și alte fapte.
Tiktokerul timișorean Alin Borcan a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara l-au reținut și l-au prezentat judecătorului de drepturi și libertăți într-un dosar în care este cercetat pentru ultraj contra bunelor moravuri, instigare la ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii și liniștii publice și complicitate la ultraj contra bunelor moravuri.
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, în 7 august 2026, procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană din municipiul Timișoara care se prezintă drept creator de conținut. Ulterior, aceasta a fost reținută pentru 24 de ore și prezentată Judecătoriei Timișoara cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Instanța a admis propunerea, iar Alin Borcan a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Live urmărit de aproximativ 4.000 de utilizatori
Anchetatorii susțin că, în noaptea de 11 iunie 2026, Alin Borcan ar fi filmat cu telefonul mobil și ar fi transmis live pe platforma TikTok imagini cu caracter sexual explicit, în care două persoane se masturbau în public și se loveau reciproc cu organele genitale.
Potrivit procurorilor, transmisiunea ar fi fost urmărită în timp real de aproximativ 4.000 de utilizatori.
În aceeași noapte, în timp ce se afla într-una dintre boxele unei spălătorii self-service din comuna Dumbrăvița, persoana cercetată ar fi determinat o persoană dezbrăcată să intre în autoturismul unei femei și să o îmbrățișeze fără acordul acesteia. Acțiunea ar fi fost filmată și transmisă live pe TikTok.
Ulterior, potrivit Parchetului, aceeași persoană ar fi transmis live momentul în care femeia era îmbrățișată fără consimțământ. Imaginile ar fi fost vizionate de prieteni și clienți ai acesteia, iar procurorii susțin că incidentul i-ar fi afectat grav demnitatea și reputația profesională și ar fi tulburat ordinea și liniștea publică a celor care urmăreau transmisiunea.
Procurorii susțin că astfel de transmisiuni au avut loc și în 2025
Anchetatorii susțin că activitatea reclamată nu s-ar fi limitat la noaptea de 11 iunie 2026.
Potrivit Parchetului, în cursul anului 2025, persoana cercetată ar fi filmat și transmis live, pe conturi de TikTok aparținând altor utilizatori, imagini cu caracter sexual explicit în care apăreau diverse persoane.
Unele dintre aceste materiale ar fi fost ulterior redistribuite pe platforma Discord, unde grupurile publice aveau, potrivit procurorilor, mii de membri.
Actele obscene descrise de anchetatori ar fi fost realizate în locuri accesibile publicului și difuzate în timp real către mii sau zeci de mii de utilizatori, inclusiv minori.
Conform Parchetului, conținutul a fost ulterior preluat și redistribuit pe alte platforme online, ceea ce, potrivit anchetatorilor, confirmă caracterul viral al materialelor și amploarea consecințelor produse.
Procurorii spun că și-ar fi folosit notorietatea de pe TikTok
Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara precizează că persoana cercetată este cunoscută pe platforma TikTok și beneficiază de un număr ridicat de urmăritori.
Potrivit anchetatorilor, notorietatea ar fi fost exploatată pentru atragerea unui public numeros prin difuzarea unor manifestări pe care procurorii le califică drept „profund antisociale”.
Cercetările sunt efectuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub coordonarea și supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Faptele sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, prevăzută de art. 375 din Codul penal, instigare la ultraj contra bunelor moravuri, prevăzută de art. 47 din Codul penal, tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 din Codul penal, precum și complicitate la ultraj contra bunelor moravuri, prevăzută de art. 48 din Codul penal, toate cu aplicarea art. 38 din Codul penal.
Alin Borcan se află în arest preventiv pentru 30 de zile, în urma deciziei Judecătoriei Timișoara.
Parchetul precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă nu pot înfrânge principiul prezumției de nevinovăție. Persoana cercetată este prezumată nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri definitive.


