Ajutorul acordat refugiaților din Ucraina costă.
Conform subprefectul PSD de Timiș, Sorin Ionescu, doar pentru luna aprilie cei care au cazat refugiați au solicitat ca statul să le returneze peste 1 milion de lei, din care aproape 300 de mii de lei pentru masă și peste 700 de mii de lei pentru cazare.
“Au fost depuse peste 20 de solicitări în vederea decontării sumelor care să acopere cazarea și hrana refugiaților din Ucraina care au ajuns pe raza județului Timiș. Din totalul solicitărilor pentru decontările aferente lunii aprilie se regăsesc 18 primării, instituții în cadrul cărora se primesc cereri de decontare de la persoane fizice din respectivele localități. Deconturi de peste 1 milion de lei pentru luna aprilie. Centralizarea și restituirea sumelor se face de către Inspectoratul Situațiilor de Urgență Timiș. Refugiații, cei mai mulți dintre ei fiind femei și copii, au fugit din calea războiului spre a se adăposti într-o zonă sigură, iar cei care au înțeles asta și le-au venit în ajutor sunt de apreciat. Nu uitați! În primele 3 zile ale lunii iunie se pot depune cererile de decontare aferente cheltuielilor efectuate în acest sens în luna mai 2022“, arată Sorin Ionescu.
Potrivit datelor publicate de subprefectul PSD, cele mai mari sume au fost solicitate de către municipiul Timișoara – peste 500 de lei, Dumbrăvița – peste 100 de mii de lei, Universitatea Politehnica – peste 75.000 de lei și societatea comercială Biarena din Sânandrei – apropare 55 de mii de lei.