Studentul Lolici Goran Dejan, Facultatea de Muzică și Teatru a UVT, care urmează cursurile din programul de studii „Interpretare Muzicală – Instrumente” (contrabas), clasa a prof. Ion Lăcătuș a fost premiat în cadrul Concursului Național de Contrabas Performant.
Studentul a câștigat premiul al doilea, în condițiile în care premiul întâi nu s-a acordat, la Concursul Național de Contrabas Performant, organizat de Universitatea Naţională de Muzică București.
Concursul a urmărit coagularea comunității de contrabasiști profesioniști din România, prin (re)activarea legăturilor dintre mentori și discipoli pe traseul: elev / student – profesor – artist instrumentist.
Cultura instituțională promovată de comunitatea UVT asigură o deschidere amplă spre susținerea elitelor, promovând legătura esențială dintre calitatea instrumentelor pe care studiază studenții Facultăţii de Muzică şi Teatru şi amplitudinea performanţelor artistice obținute. Universitatea de Vest din Timișoara dezvoltă un program amplu de achiziție de instrumente, dar și o strategie de cooptare a muzicienilor recunoscuți pentru realizarea mentoratului muzical, confirmând întreaga abordare academică din comunitatea UVT, exprimată printr-o sintagmă deja consacrată – „La UVT, Cultura este Capitală!„.