Spitalul ‘Victor Babeş’ din Timișoara a dublat numărul paturilor pentru pacienții cu COVID

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Timişoara, dr. Cristian Oancea, a declarat că numărul ridicat al noilor infectaţi cu SARS-CoV-2 din ultima perioadă a determinat deja dublarea numărului de paturi dedicate lor pe secţia de Boli Infecţioase, dar nu doreşte ca din nou să fie relocate paturi pentru COVID şi de pe alte secţii, întrucât sunt foarte mulţi pacienţi cu alte patologii, în stare gravă, care au nevoie de spitalizare.

„La COVID am dublat deja numărul de paturi, pe secţia de Infecţioase, întrucât numărul pacienţilor era în creştere. În ATI, nu aveam niciun loc pe COVID, raportat la ziua de vineri. Nu mai schimbăm alte secţii, pentru a le reloca celor infectaţi cu SARS-CoV-2, deoarece avem foarte foarte mulţi pacienţi în stare gravă cu TBC şi neoplazii pulmonare, plus abcese. Noi mai preluăm şi pacienţi pulmonari din Arad pentru diagnosticare”, a afirmat Cristian Oancea.

El a subliniat că în special persoanele nevaccinate se infectează şi dezvoltă forme severe cu tulpina Delta, cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, dar medicii se aşteaptă inclusiv la o confruntare cu fenomene COVID de patologie pediatrică.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole