Directorul CFR SA, Ion Simu – omul lui Sorin Grindeanu – este urmărit penal de DNA pentru instigare la abuz în serviciu și instigare la uzurparea funcției, a anunțat Direcția Națională Anticorupție zilele trecute, așa cum puteți citi AICI.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost chiar audiat marţi la DNA, în calitate de martor, în același dosar.
Până acum, Sorin Grindeanu nu a dat nicio declarație publică despre acest caz, doar ministerul Transporturilor a precizat că:
“Ministrul a fost întrebat în legătură cu un dosar instrumentat de către DNA. Sorin Grindeanu a subliniat că, în calitatea sa de ministru al Transporturilor şi Infrastructurii, îşi doreşte o clarificare cât mai rapidă a situaţiei şi aflarea adevărului. Preocupările şi activităţile desfăşurate de către ministru, la minister, se concentrează, de la începutul mandatului, pe dezvoltarea infrastructurii, atragerea de bani europeni şi dezvoltarea capacităţii administrative. Totodată Sorin Grindeanu precizează că va da curs cu celeritate tuturor solicitărilor venite din partea organelor statului, pentru clarificarea situaţiei„, se arată într-un comunicat de presă.
Astăzi însă ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat pe pagina de Facebook că va fi prezent în platoul unei televiziuni naționale unde “voi explica evoluțiile din ultima perioadă. Fie la nivel politic, fie în ceea ce privește infrastructura de transport“.
Cu această ocazie, Sorin Grindeanu a transmis și un mesaj indirect referitor la dosarul instrumentat de DNA în privința lui Ion Simu.
“Mesajul meu este clar: NU mă las intimidat, NU blochez aflarea adevărului. Din contră. Eu vreau ca oamenii să știe care este realitatea“, a mai scris Sorin Grindeanu, pe Facebook.