Timișoara: subpasajul de la Drumul Boilor cu Centura de Sud încurcat de două PUZ-uri – Consiliul Județean acuzat că vrea să construiască ilegal – Alfred Simonis spune că exproprierea este legală, iar PUZ-urile sunt suspecte

Redacția Buletin de Timișoara a primit o sesizare din partea unui cetățean din Timișoara care acuză Consiliul Județean Timiș că ar intenționa să construiască un subpasaj în zona Drumul Boilor la intersecția cu Centura de Sud, fără respectarea documentațiilor de urbanism existente.

Potrivit acestuia, proiectul ar afecta direct proprietăți private și ar intra peste parcele și locuințe, în condițiile în care în zonă există un PUZ valabil care stabilește clar configurația drumurilor și a spațiilor. Cetățeanul susține că o astfel de investiție nu ar putea fi realizată legal fără modificarea prealabilă a PUZ-ului.

Acesta afirmă că a solicitat în repetate rânduri explicații oficiale de la Consiliul Județean Timiș, inclusiv în baza Legii 544 privind accesul la informații de interes public, însă nu ar fi primit un răspuns clar în termen de două luni.

În sprijinul afirmațiilor, acesta invocă prevederi legale și opinii juridice potrivit cărora exproprierea pentru o investiție care nu este prevăzută în documentațiile urbanistice aprobate ar putea fi contestată în instanță.

Inversarea acestei ordini — exproprierea înainte de modificarea PUZ-ului — nu este doar o neregularitate procedurală, ci o încălcare substanțială a principiului legalității (art. 1 alin. (5) din Constituție), a dreptului de proprietate (art. 44 alin. (3) din Constituție) și a protecției convenționale a bunurilor (art. 1 din Protocolul 1 CEDO). Art. 5 alin. (3¹) din Legea 255/2010, deși oferă expropriatorului posibilitatea de a elabora un PUZ propriu, nu elimină obligația aprobării sale conform procedurii legale complete și nu permite eludarea PUZ-ului existent atâta timp cât acesta rămâne în vigoare. Proprietarul parcelei rezidențiale dispune de instrumente juridice efective — de la contestarea în contencios administrativ până la sesizarea CEDO — pentru a se opune unei exproprieri lipsită de fundament urbanistic”, arată cetățeanul în sesizarea transmisă către Buletin de Timișoara.

Pe de altă parte, președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că exproprierea este o procedură legală și necesară pentru realizarea proiectelor de infrastructură.

Există pârghia legală de expropriere, cu despăgubiri la nivelul pieței. Dacă omul e nemulțămit de bani, poate să se adreseze instanței și cere altă sumă. Așa se construiesc autostrăzile, spitalele, pasaje sau subpasaje, peste terenuri private, nu doar în România, ci peste tot în lume”, a declarat acesta.

Alfred Simonis a pus sub semnul întrebării legalitatea PUZ-urilor invocate de cetățean, susținând că acestea ar fi fost aprobate fără avizele necesare din partea Consiliului Județean și a instituțiilor care administrează centura, adică CNAIR și DRDP Timișoara.

Este foarte suspect că pentru acele PUZ-uri nu a fost cerut avizul CJT și CNIAR. Dacă ar fi fost solicitat, l-am fi condiționat de realizarea acestor pasaje, pentru că era evident că acolo va fi nevoie de astfel de investiții. Este absolut necesar să facem această expropriere cu despăgubiri bineînțeles, pentru a putea să facem aceste investiții. Punctual, acest caz este cu atât mai flagrant, cu cât întrebarea care se pune este dacă PUZ-ul invocat a fost elaborat cu aprobarea și respectarea prevederilor legale. Pentru că, conform legislației în domeniu, orice astfel de investiție la limita municipiului Timișoara, mai ales lângă o centură, lângă Centura de Sud, avea nevoie ca în certificatul de urbanism să fie avizul de la Consiliul Județean și avizul de la DRDP, cei care au construit centura, adică Ministerul Transporturilor prin CNAIR și DRDP. În condițiile în care nici Consiliul Județean, și nici DRDP-ul nu au fost solicitați este extrem de suspect. În plus, sunt două PUZ-uri  lângă centură, unde n-a fost dat avizul CJT. Probabil că intenționat nu s-a cerut avizul cu CJT-ul, pentru că am fi transmis asta. Iar acum cei care au făcut PUZ-ul respectiv, dincolo de faptul că beneficiază de o despăgubire substanțială având un PUZ aprobat, dacă ne-ar fi cerut cineva aviz, n-am fi eliberat avizul,”, a spus șeful CJ Timiș.

Acesta a mai precizat că instituția a demarat sau are în vedere acțiuni pentru anularea PUZ-urilor din zonele de infrastructură majoră care nu au avut avizele necesare.

E o acțiune pe care am demarat-o, anume de a anula PUZ-urile, în general, PUZ-urile care nu au avizul Consiliului Județean pe dezvoltare în jurul marilor tipuri de infrastructură. Nu-i posibil să dai lângă autostradă, lângă centură, să facă cineva blocuri fără să întrebi pe cel care administrează centura și drumul care se intersectează cu centura. Pe de altă parte, și dacă am fi emis avizul respectiv, aia nu bloca procedura de expropriere și dacă ar fi existat o procedură legală îndeplinită, faptul că e nevoie de un pasaj, cred că pentru toată lumea e evident că la Boilor e nevoie de a scoate traficul din zona respectivă cu pasaj sau subpasaj, oricum n-ar fi stat în calea exproprierii. Omul și oricine este expropriat, primește despăgubiri substanțiale în schimbul terenului peste care trece și e afectat de dezvoltare. Eu nu vă pot spune în această oră, pentru că nu avem proiectul încă recepționat, dacă va trebui să intrăm în terenul beneficiarului respectiv sau nu. Nu-mi dau seama dacă ne încurcă faptul că trecem peste teren sau că suntem în vecinătate și ne încurcă poate accesul. Nu știm să vă spun acum asta, pentru că nu avem gata proiectul”, a spus șeful CJ Timiș.

În același timp, Alfred Simonis a subliniat că proiectul nu este încă finalizat și că autoritățile încearcă să evite, pe cât posibil, afectarea proprietăților private.

Recomandarea mea este să fim minim invazivi. Dacă putem evita exproprierile, le vom evita, dar unde nu se poate, ele sunt necesare pentru dezvoltare”, a mai declarat acesta.

Mai mult, conform documentelor CJ Timiș la data aprobării PUZ-urilor ”din analiza documentelor existente pe site-ul Primăriei Municipiului Timișoara, se constată faptul că nici pentru PUZ 1 și nici pentru PUZ 2, nu au fost solicitate avizele/acordurile prevăzute de legislație și anume: C.N.A.I.R.- D.R.D.P. Timișoara și Avizul tehnic al C.J. Timiș”, iar în anul 2024 Consiliul Județean Timiș pune în vedere revizuirea documentației.

Alfred Simonis a mai precizat că după finalizarea documentației speră ca lucrările să înceapă până la finalul anului.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole