Șeful CJ Timiș, Alfred Simonis, după ce Biserica de lemn de la Muzeul Satului a ars: este o tragedie – voi dispune o anchetă internă – vom aloca bani în vederea începerii lucrărilor de reabilitare

Biserica din lemn din Topla, aflată în incinta Muzeului Satului Bănățean din Timișoara, a ars complet într-un incendiu care izbucnit în noaptea de marți spre miercuri, așa cum puteți citi AICI.

Potrivit unui comunicat de presă al Muzeului Satului Bănățean, de miercuri, în incendiu au ars două componente importante și anume, acoperișul și turla bisericii.

O parte din obiectele de patrimoniu nu se aflau în biserică, iar Muzeul va fi închis în perioada următoare, așa cum puteți citi AICI.

La fața locului a ajuns, miercuri dimineață, și șeful Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, împreună cu Mitropolitul Ioan al Banatului.

Ce s-a întâmplat la Muzeul Satului Bănățean este o tragedie, am pierdut Biserica de lemn din Topla, unul din cele mai valoroase lăcașe de cult din Banat și totodată un important monument istoric. Pe lângă cercetarea derulată de autoritățile abilitate, voi dispune o anchetă internă la Muzeul Satului și voi trimite un control la celelalte instituții de cultură subordonate Consiliului Județean Timiș. Am fost la Muzeul Satului împreună cu Înaltpreasfinția Sa Ioan, Mitropolitul Banatului, am discutat cu specialiștii aflați la fața locului și așteptăm în cel mai scurt timp expertiza acestora. Vom face tot ceea ce depinde de noi pentru a putea salva biserica și în primă fază vom aloca bani din fondul de rezervă al Consiliului Județean Timiș în vederea începerii lucrărilor de reabilitare, a declarat Alfred Simonis.

Biserica de lemn din Topla, comuna timișeană Mănăștiur, a fost construită în anul 1746. Biserica, unul din cele mai valoroase monumente religioase din Banat, a fost demontată în Topla în 1987 și adusă la Timișoara, unde a fost refăcută în perioada 1994 – 1996, în cadrul Muzeului Satului Bănățean, acolo unde se afla și acum. După refacere, a fost resfințită. Biserica era înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole