Cea mai importantă bucată de lucrări de pe Buziașului ce ține de Primăria Timișoara e aproape gata, spune Ruben Lațcău.
“Am scurtat niște lucrări de la durata de aproape un an la 3 luni, iar cei de la SDM au lucrat atât în weekenduri, cât și nopți. Vorbim de o perioadă mai scurtă de timp dar mai intensă de trafic și cozi versus un timp mai lung cu restricții mai puține. Vom avea un drum de calitate care să lege Timișoara de Moșnița în timp record. Înțeleg frustrarea de a sta la cozi infernale. Am simțit pe propria piele traficul acesta, chiar astăzi când am fost în vizită pe șantier. Acum se lucrează la trecerea la nivel cu calea ferată care e cauza cozilor din săptămâna asta, dar care va fi gata până la sfârșitul săptămânii viitoare. Apoi, mai sunt de finalizat pistele de bicicletă și trotuarele. Mai sunt două lucrări care vor afecta traficul, dar care nu depind de noi, respectiv porțiunea de după pod, ce ține de Consiliul Județean, și Centura Sud, ce ține de minister“, spune viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău.