VIDEO. Vest: șase persoane reținute după furturi de cablu din cupru de pe șantierul unei termocentrale – prejudiciu de 590.000 de euro

Șase persoane reținute pentru furturi de cablu din cupru în Hunedoara

Șase persoane au fost reținute după perchezițiile din Hunedoara într-un dosar privind furturi de cablu din cupru. Prejudiciul este estimat la 590.000 de euro.

VIDEO AICI.

Șase persoane au fost reținute după perchezițiile desfășurate în Hunedoara într-un dosar privind furturi repetate de cablu din cupru de pe șantierul unei termocentrale. Anchetatorii estimează prejudiciul la aproximativ 590.000 de euro.

Perchezițiile au avut loc în 17 septembrie și au vizat locuințele a 12 bărbați. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au ridicat mai multe mijloace de probă, printre care telefoane și alte mijloace de comunicare, bormașini, flexuri, bani în lei și valută, dar și peste 400 de metri de cablu electric din cupru, cu o greutate totală de 1.824 de kilograme.

În cadrul acțiunii au fost puse în aplicare și mandate de aducere pentru persoanele vizate. Față de șase dintre acestea, cu vârste cuprinse între 22 și 48 de ani, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.

Ancheta a început la sfârșitul lunii august, după ce reprezentanții societății care desfășoară activități pe șantierul termocentralei au sesizat poliția cu privire la dispariția repetată a unor cabluri din cupru depozitate în incinta obiectivului.

Potrivit anchetatorilor, cele 12 persoane cercetate sunt angajați pe șantier și provin din Deva, Hunedoara, Băița, Sântămăria-Orlea, Vețel, Vorța, Ilia și Simeria. Polițiștii verifică implicarea acestora, în forme diferite, în furtul, transportarea sau valorificarea cablurilor.

În funcție de rolul stabilit în anchetă, cercetările vizează infracțiuni de furt cu consecințe deosebit de grave, furt, complicitate la furt și tăinuire.

Dosarul este instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Ancheta continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și pentru luarea măsurilor legale față de persoanele implicate.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din mai multe structuri și subunități ale IPJ Hunedoara, precum și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv de prezumția de nevinovăție.

Recomandările noastre