Sârbii gata să se molipsească de Miorița – Teatrul Auăleu prezintă un spectacol în Lokv, Vršac și Dolovo

În perioada 2-3-4 septembrie 2022, spectacolul de teatru Miorița al asociației individuale de teatru Auăleu este prezentat în trei localități din Serbia: Lokve / Sân Mihai, Vršac / Vârșeț și în Dolovo / Doloave.

Evenimentele sunt organizate de Asociația Prin Banat în parteneriat cu Comunitatea Românilor din Serbia, în cadrul Cămine în mișcare – proiect parte din Programul Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.

Cea mai recentă adaptare a acestei opere scoate Miorița din tărâmul baladelor populare și o transpune la intersecția a două manifestări artistice: muzica contemporană și teatrul mascat.

Reunind o varietate de artiști, de la muzicieni de black metal – precum Sol Faur, fost membru Negură Bunget, actual Dordeduh – la percuționiști de operă și actorii profesioniști de la asociația individuală de teatru Auăleu din Timișoara, proiectul Miorița reinterpretează o variantă mai puțin cunoscută a baladei populare, variantă ce provine din zona Banatului. În această versiune, personajul principal adoptă o atitudine mai degrabă revoluționară înainte de a fi ucis, în loc de lamentare. Totuși, momentul morții ciobanului reprezintă punctul culminant al poveștii, dar și o conexiune cu „mireasa lumii”, prin care moartea este văzută ca o reintegrare a individului în natură. O piesă de teatru fără cuvinte, bariera lingvistică fiind, practic, inexistentă, în care povestea este transmisă prin intermediul tonurilor întunecoase ale black metalului și a măștilor, Miorița este și o creație muzicală ce aduce laolaltă structuri orchestrale, ritmuri de jazz și secvențe de muzică ambientală, având scopul de a reda singularitatea unei întâmplări mistice. Prin acest proiect, spectatorii au șansa de a experimenta particularitățile temei arhetipale a morții ca o supraviețuire spectaculoasă a unei legende răspândite, cândva, printre ciobanii din Transilvania“, se arată într-un comunicat de presă.

În contextul anului 2023 când Timișoara deține titlul de Capitală Europeană a Culturii, proiectul Cămine în mișcare devine, prin astfel de evenimente, care întăresc legăturile cu localități din Serbia și Ungaria, unul dintre cele importante mijloace de promovare a Banatului istoric, a culturii și tradițiilor românești ca parte a patrimoniului cultural local, contribuind la crearea de oportunități economice, culturale și sociale pentru întreaga regiune.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole