Prefectura Timiș anunță un nou bonus care va fi acordat cetățenilor.
După cozile create ieri de Ziua Copilului la Serviciul de Pașapoarte, sâmbătă se așteaptă alte cozi la Serviciul de Permise și Înmatriculări pe care Prefectura îl va ține deschis ca urmare a numărului mare de cereri.
“Am dispus ca sâmbătă, 04 iunie, să se lucreze din nou într-o zi liberă la Serviciul de Permise şi Înmatriculări. Şase ghişee vor fi deschise între 08:10 şi 15:30 şi sunt aşteptate fără programare solicitările pentru înmatriculari (nu se prelucrează permise de conducere în această sâmbătă). Este o presiune generală în Timiş pe tot ce înseamnă înmatriculări, permise, examene auto, paşapoarte, avize de la Inspectoratul pentru Imigrări. Principalul motiv ține de numărul mare de solicitări în comparație cu alte județe. Suntem un centru economic şi universitar care polarizează populația întregii regiuni. Chiar de aceea prefer să mă implic personal şi să anunț punctual măsurile pentru fiecare săptămână. Ele depind şi de disponibilitatea personalului de a lucra în timpul liber. Suntem aici să rezolvăm probleme cetățeanului plătitor de taxe şi facem tot ce putem cu resursele limitate de care dispunem!“, a declarat prefectul Mihai Ritivoiu.