Salvamont: peste 100 de intervenţii în ultimele 24 de ore – cele mai multe solicitări au fost la Muntele Mic

Salvamontiştii din ţară au fost solicitaţi să intervină în peste 100 de cazuri în ultimele 24 de ore, 52 de persoane suferind accidentări.

”Încă o zi de foc pentru salvamontiştii din întreagă ţară solicitaţi să intervină la un număr îngrijorător de mare de evenimente montane. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 103 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor”, se arată pe pagina de Facebook a Salvamont.

Cele mai multe apeluri – 11 – au fost pentru Salvamont Caraş Severin-Formaţia Muntele Mic şi pentru salvatorii montani din Maramureş (9).

Câte 8 apeluri au venit pentru Salvamont Harghita şi Lupeni, iar 7 intervenţii au avut salvamontiştii din Predeal.

Au mai intervenit salvamontiştii din Municipiul Braşov (6), dar şi cei din Gorj, Buşteni, Bistriţa-Năsăud, Voineasa, Sinaia şi Prahova-Formaţia Azuga (câte 5 apeluri).

Cazuri care au necesitat intervenţia de urgenţă a salvatorilor montani au mai fost, în ultimele 24 de ore, la Vatra Dornei, Bihor, Bran, Alba, Bacău, Covasna, Neamţ sau Zărneşti.

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 103 persoane, dintre care 52 au fost predate la Ambulanţă sau SMURD pentru a fi transportate la spital.

S-au mai primit 23 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre domeniile schiabile şi traseele turistice din zona montană.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole