Pacienții Spitalului Județean Timișoara beneficiază de o sală de kinetoterapie modernă

Sala de kinetoterapie din Ambulatoriul Spitalului Județean Timișoara a fost complet renovată. Astfel că, sportivii care vin la recuperare au parte de condiții moderne.

Spitalul Județean Timișoara a informat că pereții au fost igienizați și refăcuți, a fost înlocuită tâmplăria ușilor și ferestrelor, tarchetul și au fost renovate vestiarele. De asemenea, saltele, trambulină, benzi elastice, spaliere sunt noi.

Sala a fost renovată în urma unei investiții de aproximativ 15.000 euro, banii alocați de Clubul Sportiv Ripensia Timișoara.

Inițiativa transformă incinta ambulatoriului într-un aliat al sportivilor, mai cu seamă al celor care fac performanță în condițiile în care, după antrenor, kinetoterapeutul este primul informat despre diagnostic și indicațiile medicale. Echipa medicală care asistă sportivii are trei medici specialiști pe recuperare sportivă, un fiziokinetoterapeut și doi profesori de cultură fizică medicală”, a transmis Spitalul Județean Timișoara.

Ambulatoriul pentru sportivi funcționează în Timișoara, pe strada Bela Bartok, la numărul 17. Aici vin pentru consultații, diagnostic și recuperare sportivii profesioniști ai Timișoarei, individual și echipe, cei care practică baschet, fotbal, canotaj, dans sportiv, volei, atletism, gimnastică etc. Tot aici vin și pentru vizita medicală, de două ori pe an și pentru oricare alt tratament recomandat de medici specialiști.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole