VIDEO. Timiș: complexul sportiv de la Giroc va cosa peste de 400 milioane de lei – Consiliul Județean a aprobat studiul de fezabilitate – Alfred Simonis: trebuie să gândim mare

Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința ordinară de plen din 24 iunie, studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici și devizul general pentru obiectivul de investiții „Complexul Sportiv Multifuncțional – Timișul 4 All”, proiect care urmează să fie realizat în comuna Giroc.

VIDEO AICI

Potrivit documentației aprobate, complexul va fi construit pe un teren de 90.226 de metri pătrați aflat în proprietatea Județului Timiș și va include facilități pentru numeroase discipline sportive, precum hochei și patinaj, gimnastică, scrimă, baschet, volei, handbal, fotbal în sală, tenis și înot.

Valoarea totală estimată a investiției este de 413,7 milioane de lei cu TVA, din care lucrările de construcții și montaj reprezintă aproximativ 310,7 milioane de lei.

Proiectul prevede realizarea unui patinoar de competiție, a unei săli multisport, a unei săli de gimnastică, a unui bazin semiolimpic, a unor spații administrative și pentru sportivi, dar și amenajarea unei piste de atletism, a terenurilor de tenis, minifotbal, baschet și volei în aer liber.

Complexul va beneficia de 152 de locuri de parcare pentru autoturisme, 25 pentru autocare și 50 pentru biciclete.

Conform studiului de fezabilitate, capacitatea estimată a complexului este de până la 1.900 de persoane simultan, dintre care aproximativ 1.700 de spectatori.

În timpul dezbaterilor din plen, consilierul județean USR Petre Mihaieș a ironizat dimensiunea proiectului comparându-l cu Pentagonul și a întrebat dacă acesta va putea fi finalizat până în anul 2030.

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a respins criticile și a susținut că județul are nevoie de proiecte de mare anvergură pentru a putea atrage finanțări importante.

Înțeleg scepticismul, pentru că ne-am învățat în acest județ să nu avem planuri de anvergură pentru obținerea finanțărilor de anvergură și pentru a avea o realitate de anvergură. Am gândit în cheia bugetului pe fiecare an și în cheia bugetului de dezvoltare pe care îl avem, iar rezultatele nu pot spune că ne mulțumesc. Nu sunt eu obligat să răspund pentru neputința celor care au condus în ultimii 35 de ani”, a declarat Simonis.

Șeful CJ Timiș a precizat că valoarea aprobată în această etapă este una estimativă și că suma finală ar putea fi redusă după finalizarea proiectării și organizarea licitației pentru execuție.

Acest obiectiv are o valoare mare și aprobăm indicatori cu o valoare mare, dar cred că aceasta se va diminua după faza de proiectare și mai ales după faza de licitație publică. Normativele pe baza cărora au fost făcute estimările sunt ridicate și licitația va releva exact suma corectă”, a afirmat președintele CJ Timiș.

Potrivit acestuia, lucrările ar putea începe încă de anul viitor, iar o mare parte din suprafața complexului poate fi amenajată într-un timp relativ scurt.

Peste 70% din suprafață poate fi realizată foarte repede. Vorbim despre suprafețele de joc exterioare, alei, amenajări care sunt mai simple și mai puțin costisitoare. După aceea putem stabili etapele următoare, dacă facem bazinul de înot în prima etapă și patinoarul într-o etapă ulterioară sau invers. Există soluții pentru a ne încadra în bugetele pe care le avem”, a explicat Simonis.

Acesta estimează că întregul complex ar putea fi finalizat în aproximativ trei ani și jumătate, în funcție de sursele de finanțare care vor fi atrase.

Cred că soluția ideală este ca într-o perioadă de trei ani, trei ani și jumătate, acest obiectiv să fie finalizat complet. Vom încerca să atragem finanțări europene pentru o parte cât mai mare din investiție. Dacă vom reuși, cu atât mai bine. Dacă nu, avem capacitatea să realizăm proiectul și din resurse proprii, chiar dacă va dura poate patru ani în loc de trei”, a spus președintele CJ Timiș.

Simonis a subliniat că administrația județeană trebuie să pregătească din timp proiecte mari pentru a putea accesa viitoarele linii de finanțare europeană.

Trebuie să gândim mare. Dacă gândim în această perspectivă, cu proiecte de anvergură, le putem face. Dacă nu, vom continua să ratăm oportunități și alte județe vor atrage finanțările înaintea noastră. Nu vreau să se mai întâmple acest lucru în Timiș”, a concluzionat Alfred Simonis.

Recomandările noastre