Restart Energy, furnizor independent de energie electrică şi gaze naturale, cu capital majoritar românesc, va contesta în instanţă decizia Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) de a sancţiona compania cu o amendă totală în valoare de 800.000 lei, a anunţat ieri compania.
Restart Energy precizează că a acţionat conform reglementărilor ANRE şi cu bună credinţă, pentru a asigura furnizarea de gaze naturale către clienţi, în condiţii de siguranţă, în contextul unei crize fără precedent în care producătorii de gaze opresc livrările şi cresc preţurile.
„Suntem profund îngrijoraţi de atacarea mediului privat şi blamarea furnizorilor pentru creşterea preţurilor, în condiţiile în care furnizorii au cea mai mică componentă din factură, de sub 5%, şi susţin pierderi majore, în timp ce producătorii de energie şi gaze obţin profituri uriaşe. Considerăm că, în momente ca acestea, autorităţile ar trebui să invite la discuţii specialiştii şi actorii din piaţă, pentru identificarea de soluţii care să vină în sprijinul situaţiei actuale, una fără precedent, în loc să acţioneze impulsiv, sub presiune. Astfel de acţiuni ar putea conduce la dispariţia unor jucători, ceea ce va reduce drastic concurenţa, cu efecte evidente în detrimentul consumatorilor, pe termen lung. Considerăm că până la dispunerea unor astfel de sancţiuni ar fi fost de dorit o analiză reală, transparentă şi echilibrată a cauzelor care au generat aceste anomalii ale preţurilor la energie, luând în calcul tot lanţul, de la producător la furnizor. În plus, cuantumul amenzii este total disproporţionat în cazul Restart Energy deoarece reprezintă peste 5% din cifra de afaceri obţinută din furnizarea gazelor naturale”, afirmă Armand Domuta, General Manager Restart Energy.
Potrivit comunicatului, decizia de sancţionare emisă de ANRE contravine unor decizii de speţă la nivel european, conform cărora furnizorul de gaze naturale (acţionând în condiţii comparabile cu cele actuale) este considerat îndreptăţit să majoreze preţul de furnizare. Curtea Europeană de Justiţie apreciază ca fiind vitale salvgardarea principiului securităţii în alimentare şi necesitatea de a nu afecta disproporţionat interesele economice ale furnizorului.
ANRE a anunţat, joi, că a amendat patru furnizori de gaze cu suma totală de 2,69 milioane de lei pentru intenţia acestora de a majora tarifele în timpul derulării contractelor cu preţ fix.
Cele patru companii: sunt Engie România, E.ON Energie România, Restart Energy One şi Premier Energy.
„În ofertele lansate public cu un preţ fix, valabil pe o anumită perioadă (6-12 luni calendaristice), nu au menţionat că furnizorul îşi rezervă dreptul de a modifica pe parcursul acestei perioade preţul ofertat şi astfel, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a pune la dispoziţia acestora, în mod transparent, informaţii clare, cu privire la preţurile practicate pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale, preţ pe care, ulterior, au intenţionat să-l modifice, începând cu lunile octombrie şi noiembrie 2021, prin notificări trimise anumitor categorii de clienţi”, au precizat reprezentanţii ANRE.
Totodată, Autoritatea a dispus acestor furnizori să notifice tuturor clienţilor finali care au acceptat oferte comerciale cu preţ fix menţinerea preţului gazelor naturale la care s-au obligat prin ofertă, pe toată durata acesteia, şi, după caz, modificarea contractelor de furnizare a gazelor naturale în acord cu oferta comercială cu preţ fix.
Restart Energy este un furnizor independent de energie electrică şi gaze naturale, cu capital majoritar românesc, înfiinţat în 2015 la Timişoara. Restart Energy are peste 40.000 de clienţi persoane fizice şi aproximativ 5.000 de clienţi corporate.