Redacția Buletin de Timișoara hărțuită de șeful CJ Timiș – Alin Nica. Acțiuni de intimidare fără precedent

Șeful CJ și PNL Timiș, Alin “Săteanul“ Nica, încearcă prin diverse metode să oprească dezvăluirile Buletin de Timișoara și anchetele jurnalistice care au dus inclusiv la cercetarea sa de către Agenția Națională de Integritate pentru conflict de interese și la cercetarea unui număr deja considerabil de politicieni din Timiș pentru diverse fapte.

Fiind obișnuit cu o presă servilă și aservită, fostul primăraș de sat, dorește nici mai mult nici mai puțin decât îndepărtarea articolelor care fac obiectul dezvăluirilor și pentru aceasta s-a adresat instanței cu pretenția ca redacția noastră să-i plătească 30.000 de lei despăgubiri și solicită scoaterea a nu mai puțin de 21 de articole care îl prezintă exact așa cum este. Se pare că privitul în oglindă în fiecare dimineață este destul de neplăcut și complicat pentru vremelnicul șef al CJ Timiș și mai ales lecturatul propriilor fapte.

Buletin de Timișoara v-a obișnuit nu doar cu prezentarea faptelor multor politicieni, ci v-a prezentat de mult ori și modul în care sunt percepuți de către ceilalți politicieni sau chiar colegi de partid, pentru ca dv. să-i cunoașteți și la modul personal, nu doar din acțiunile din funcțiile publice.

În acțiunea depusă în instanță Alin Nica susține într-un mod aberant, dar important pentru a vedea gândirea celui care conduce județul Timiș următoarele:

“Funcționarii publici (n.r. șeful CJ Timiș este demnitar, nu funcționar) în exercițiul funcției trebuie să se bucure de încrederea publicului, fără a fi perturbați în mod nejustificat și neîntemeiat, astfel că este necesară protecția lor împotriva unor atacuri verbale ofensatoare, atunci când își exercită atribuțiile de serviciu“, se arată în acțiunea din instanță.

Așadar, în viziunea lui Alin Nica presa nu doar că nu are dreptul să facă dezvăluiri, dar trebuie să-l protejeze pe politician.

Reamintim că același individ dorea girofar și pașaport diplomatic pentru a nu fi reținut pe vreun aeroport deoarece deține informații secrete.

Buletin de Timișoara denunță acest atac la adresa libertății de exprimare și consideră acțiunile șefului CJ Timiș ca intimidări la adresa redacției noastre, care va continua însă seria dezvăluirilor indiferent de presiunile la care suntem supuși, inclusiv cele subterane pe care le vom dezvălui la momentul oportun.

Pentru propria protecție, inclusiv fizică, Buletin de Timișoara va trimite către toate ambasadele Uniunii Europene la București dezvăluirile făcute de redacția noastră, inclusiv SRI, DNA și Administrația Prezidențială și pentru a arăta adevărata față a celor care conduc județul Timiș.  

Alin Nica este cercetat din luna noimebrie 2021 de către ANI în mai multe spețe care au făcut obiectul dezvăluirilor Buletin de Timișoara, așa cum puteți vedea mai jos.

Razie în Giroc și Chișoda

Razie în Giroc și Chișoda. În trei ore, polițiștii rutieri au dat 26 de amenzi și au reținut două permise de conducere. Astfel, în cadrul acțiunii au fost legitimate 91…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole