Reclamații la Evidența Persoanelor din Timișoara: un cetățean acuză refuzul eliberării cărții electronice de identitate
Un timișorean reclamă pe Facebook modul în care a fost tratat la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Timișoara și acuză lipsa de soluții în contextul nefuncționării ANCPI.
Un timișorean a lansat un val de critici la adresa Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Timișoara și a Primăriei Municipiului Timișoara, după ce susține că nu a reușit să depună cererea pentru eliberarea unei Cărți Electronice de Identitate din cauza problemelor generate de nefuncționarea sistemului Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Într-o postare publicată pe Facebook, acesta afirmă că instituția nu a găsit o soluție pentru cetățenii afectați de blocajul sistemului informatic și critică atât atitudinea angajaților, cât și modul în care i-a fost gestionată solicitarea.
„ANCPI nu funcționează încă și asta de zile bune. Ai nevoie de acte de identitate, te duci la SPCLEP Timișoara să rezolvi cu un extras CF mai vechi de 30 de zile. Funcționare frustrate nici nu răspund la salut, au o atitudine de vechil pe moșie și se comportă foarte urât”, a scris Claudiu Suma.
Potrivit timișoreanului, una dintre funcționare i-ar fi refuzat cererea pentru eliberarea Cărții Electronice de Identitate pe motiv că extrasul de carte funciară depășise termenul de valabilitate de 30 de zile.
„Doamna L… nu acceptă cererea de eliberare de Carte Electronică de Identitate pentru că nu ai CF valabil. Vrea în schimb contractul original de cumpărare. Ca și cum acela ar reflecta situația mai corect decât un CF expirat! Nu ai? Treaba ta!”, susține autorul postării.
Acesta afirmă că, în loc să fie identificată o soluție pentru cetățenii afectați de indisponibilitatea sistemului ANCPI, angajații serviciului au aplicat strict procedurile.
„Grozav serviciu de evidență a populației! Empatic, doritor să servească cetățenii și în cazuri mai dificile! Felicitări Primăria Municipiului Timișoara pentru gestionarea exemplară a contextului și trainingul de excepție al angajaților acestui serviciu”, își încheie mesajul timișoreanul.
