Razie în Timișoara: 108 amenzi, dintre care 37 pentru tulburarea ordinii și liniștii publice

Polițiștii Biroului Rutier și cei ai secțiilor urbane din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, împreună cu reprezentanți ai Direcției Poliției Locale Timișoara au organizat, ieri, în intervalele orare 08:00-13:00 și 23:00-01:00, o acțiune în municipiu, care a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, precum și creșterea gradului de siguranță în rândul cetățenilor și participanților la trafic.

Astfel, polițiștii au legitimat 315 persoane, au controlat 283 de autoturisme și 33 de motociclete, au efectuat 32 de testări cu aparatul etilotest și 8 testări cu aparatul drugtest.

„În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 108 sancțiuni contravenționale, în valoare de 28.605 lei. Dintre acestea, 71 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere, conform OUG 195/2002R, respectiv 24 de sancțiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză. De asemenea, au fost aplicate 37 de sancțiuni conform Legii nr. 61/1991, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice”, transmite IPJ Timiș.

Polițiștii au reținut un permis de conducere și au constatat 3 infracțiuni la regimul rutier (conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere, conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice).

Acest gen de activități vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole