PROGRAM. Timișoara 2023 – Cristian Măcelaru & Romanian Chamber Orchestra la Filarmonică și spectacolul “A Matter of Time“ la FABER

Indiferent de preferințele tale culturale, vei găsi ceva care să te inspire și să te încânte în această săptămână. Producții de teatru, spectacole de muzică clasică, festivalul internațional de scurt metraj, conferințe și alte evenimente îmbogățesc calendarul cultural al orașului de pe Bega.

👉Sâmbătă, 3 iunie:

🚋Depoul STPT – ora 16:30 – „Tramvaiul Poeziei”. Evenimentul este o invitație adresată publicului larg de a se bucura, pe 3 și pe 4 iunie, de cinci călătorii cu tramvaiul , în compania a cinci dintre cei mai apreciați poeți : Svetlana Cârstean, Moni Stănilă, Alina Purcaru, Radu Vancu și Andrei Dosa, în tramvaiul desenat de artistul Dan Perjovschi. O ocazie inedită pentru redescoperirea lecturii și a reconectării cu orașul.

🎼Filarmonica Banatul (Sala Capitol) – ora 19:00 – Cristian Măcelaru & Romanian Chamber Orchestra.

🎭Teatrul Maghiar (Sala Mare) ora 19:00 – „Doctorul”. Un medic și cercetător de renume este înlăturat din domeniul medical, în urma deciziei luate pentru a proteja o pacientă minoră muribundă. Acest caz declanșează o avalanșă de reacții agresive, care oglindesc regulile corectitudinii politice și cultura woke din lumea contemporană. Supratitrat în limbile română și engleză.

🎧Plan zero – ora 10:00 – Atelier introductiv în field recording cu Stéphane Marin. În cadrul acestui atelier de înregistrări sonore de teren, Stéphane Marin va prezenta abordarea sa artistică în ceea ce privește audiția și fonografia, concentrându-se în mod special pe mediile urbane. Participarea se face numai pe bază de înregistrare.

🎥Cinema Victoria – ora 15:00 – Film pentru copii: „Micul Allan. O aventură extraterestră”.

🎥Cinema Victoria – ora 17:00 – „Mascarada”, comedie romantică.

👉Duminică, 4 iunie:

💦Bazin Under the Bridge (Splaiul Tudor Vladimirescu) – ora 20:00 – „Narațiuni sonore” Programul ediției de anul acesta este împărțit în patru teme ce se întâlnesc și se întrepătrund ca afluenții unui râu, creând ocazii de dialog cu artiștii invitați prin idei curgătoare și fluide ca apa, plutitoare ca ostroavele sau statornice ca pietrele – Râuri și alte ape, Orașe, Depărtări, Rezonanțe și obiecte.

👉Miercuri, 7 iunie:

🎭Teatrul Maghiar (Sala Mare) ora 19:00 – „Henric al IV-lea”, în regia lui Victor Ioan Frunză .

📖UVT – Aula Magna – ora 19:00 – Ana Blandiana, una dintre cele mai apreciate scriitoare contemporane din România este invitatul conferinței cu titlul: „De ce vrem să ne amintim”. Accesul este gratuit. Seria de conferințe „La UVT, Cultura este Capitală” aduce la Timișoara cei mai reputați intelectuali din zona științelor umaniste din țară și cei mai cunoscuți scriitori români. Mai multe informații puteți găsi pe site-ul universității.

🎭MV Sci-Art Center – ora 17:00 – ”The Sun is Eating With a Thousand Mouths”. Un performance site specific de lungă durata unde totul se derulează în contextul explorării metamorfozei speculative în care ființa „umană” devine ființa „plantă”. Accesul este gratuit.

👉Joi, 8 iunie:

🎼FABER – ora 20:30 – ”A Matter of Time”. Un spectacol care vizează mai multe noțiuni ale timpului printr-o abordare experimentală de muzică generativă și tactilă. Creată live, prin compoziții parțial improvizate în prezența spectatorilor, muzica se traduce în dans și imagine prin proiecții video.

👉Vineri, 9 iunie:

🎭Teatrul German – ora 19:00 – „Oameni de vânzare”. Un proiect de teatru documentar care reunește filmul, teatrul și fotografia. Producția surprinde situația comerțului cu etnici germani din România comunistă, care între anii 1969-1989 au fost vânduți Republicii Federale Germane. Este un spectacol despre dispariția unei comunități și despre eforturile pe care membrii acesteia le fac pentru părăsirea mediului ostil în care trăiesc și despre demonizarea dorinței de a crede într-o lume liberă.

Lista cuprinde evenimentele instituțiilor de cultură din subordinea Primăriei Timișoara și proiectele înscrise în Programul ”Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, finanțate prin Centrul de Proiecte.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole