Prioritate în Primăria Timișoara: angajații să fie lăsați fără birouri

Mai mulți șefi din primăria Timișoara aflați în subordinea viceprimarului Ruben Lațcău vor rămâne fără birouri dedicate.

Edilul a anunțat că șefii de structuri vor primi birouri împreună cu funcționarii în așa fel încât spațiile să fie valorificate cât mai bine.

“Avem nevoie să facem o echilibrare în modul în care folosim spațiile. Este foarte evident că clădirea primăriei nu este una care să asigure niște condiții proprii, motiv pentru care trebuie să avem o echitate în modul în care folosim spațiile pe care le avem la dispoziție în așa fel încât să nu mai avem situații în care într-un birou de zece metri pătrați să avem douăzeci de oameni și într-o încăpere de douăzeci de metri pătrați să avem o singură persoană”, spune Ruben Lațcău, citat de Radio Timișoara.

Disputa pentru birourile din Primăria Timișoara a dus și la o anchetă a Poliției după ce biroul șefului Direcției Tehnice, Culiță Chiș, a fost încuiat cu un lacăt. Culiță Chiș a obținut o sentință favorabilă prin care măsurile de schimbare din funcție care îl vizau au fost suspendate.

Timișoara: Colterm își va reduce dependența de cărbune – Transgaz finalizează investițiile care vor permite alimentarea CET Sud cu gaze naturale – se apropie de final  și lucrările la conducta Giroc – Jebel – Voiteg – Deta – Denta – Moravița

Societatea de termoficare a municipiului Timișoara, Colterm, va putea în curând să își reducă semnificativ dependența de cărbune, odată cu finalizarea investițiilor realizate de Transgaz în infrastructura de transport a…

Timiș: județul este sufocat de gunoaie – Consiliul Județean va depozita deșeurile în Hunedoara – compania RETIM pusă la zid deoarece și-a bătut joc de colectarea selectivă a timișorenilor – “Retim a aruncat gunoiul indiferent că era selectiv sau menajer în același loc“

Județul Timiș este sufocat de gunoaie și nu mai are unde depozita deșeurile. Consiliul Județean Timiș, proprietar al Deponeului ecologic de la Ghizela, operat de compania Retim, va transporta deșeurile…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole