Primarul Lugojului, Claudiu Buciu, nu participă la deschiderea anului școlar.
Gestul este atipic pentru lumea politică românească, mai ales că parlamentarii și-au luat liber astăzi de la dezbateri pentru a participa la festivități.
“Am decis să nu particip la nicio manifestare de deschidere a anului școlar. Rolul nostru, al politicienilor implicați în administrație e să facem tot ce putem pentru voi, fără însă a căuta răsplată sau mulțumiri. Am decis să nu intervin sub nicio formă în structura managementului instituțiilor de învățământ din Lugoj. Este o perioadă total atipică în care managerii actuali au deprins, atât cât le-a fost posibil, modul în care trebuie administrate școlile în pandemie. Pe de altă parte, nu cred în numirile pe criterii politice“, anunță Claudiu Buciu.
Rețeaua școlară va fi modificată
“Dragi copii, suntem răspunzători pentru multele neajunsuri printre care trebuie să răzbiți. Ne pregătim pentru modernizarea integrală a spațiilor destinate învățământului, dar și pentru sprijinirea cât mai eficientă a cadrelor didactice care își fac datoria, indiferent de greutăți. Rețeaua școlară va fi modificată pornind de la nevoile copiilor. Acest proces va dura, însă, la final, Lugojul va avea acel sistem de educație care va aduce copiilor șansa unei vieți mai bune. Totul stă în mâinile și în mintea voastră – atât viitorul vostru, cât și al României și al Lugojului. Spor la învățat! Mult succes tuturor copiilor în noul an școlar!“, este mesajul primarului de Lugoj.