Situație inedită în Timiș.
După alegerile locale anticipate din 9 iunie Alfred Simonis a devenit președintele Consiliul Județean Timiș fiind ales din partea Alianței PSD-PNL.
De asemenea, Gerald Simonis, fratele lui Alfred Simonis, a devenit primar în comuna Moșnița Nouă, unde s-au remarcat ca mari dezvoltatori imobiliari.
Situația inedită și rar întâlnită este una care poate deveni repede și una cu conotații juridice negative, adică se poate anticipa un posibil conflict de interese care poate interveni pe durata mandatului având în vedere că este de așteptat ca CJ Timiș să ia anumite decizii în beneficul comunei Moșnița Nouă.
Una dintre aceste situații a intervenit chiar astăzi, miercuri, 20 noiembrie 2024, deoarece noul primar din Moșnița Nouă, Gerald Simonis, îi reclamă fratelui său, Alfred Simonis, președinte al CJ Timiș, faptul că drumul de patru benzi este praf și au fost descoperite mai multe nereguli.
Lucrarea a fost realizată de administrația PNL a CJ Timiș condusă de Alin Nica de către firma Strabag.
“Domnul primar Gerald-Oscar Simonis, alături de viceprimarul Radu Flavius și reprezentanți ai Biroului Tehnic din cadrul Primăriei Moșnița Nouă, au constatat numeroase deficiențe și lipsuri în lucrările aferente obiectivului „LĂRGIRE LA 4 BENZI DE CIRCULAȚIE DJ 592 TIMIȘOARA – MOȘNIȚA NOUĂ, JUDEȚUL TIMIȘ” (km 5+100 – 9+180). Ca urmare a celor constatate, astăzi a fost trimisă o adresă către Aquatim, în vederea realizării lucrărilor necesare la sistemul de canalizare, respectiv aducerea capacelor de canalizare la cota optimă, astfel încât să nu pună în pericol siguranța pietonilor și bicicliștilor. Totodată, astăzi va fi transmisă o adresă către Consiliul Județean Timiș, în calitate de administrator al 𝐃𝐉 𝟓𝟗𝟐, conform garanției de bună execuție, solicitând remedierea urgentă a tuturor deficiențelor și lipsurilor constatate: remedierea și completarea indicatoarelor de presemnalizare și semnalizare rutieră pe tot tronsonul de drum inclusiv intersecțiile cu străzile administrate de UAT Moșnița Nouă, remedierea covorului asfaltic aferent pistei de biciclete, trotuare și drum de circulație, remedierea pavajului și amenajarea sensurilor giratorii, decolmatare rigole și menținere periodică, remediere borduri piste de biciclete, aducerea acostamentului la nivelul drumului, curățarea periodică a părții carosabile, a pistei de biciclete și a trotuarelor, reamplasarea parapeților rutieri, refacerea marcajelor rutiere pe pista de biciclete și trotuare“, se arată într-o postare a primăriei Moșnița Nouă.
Așadar, adresele semnate de Gerald Simonis se vor afla pe masa fratelui său, Alfred Simonis, care va dispune cel mai probabil în beneficul reclamantului.