Primăria Timișoara dorește modernizarea a încă 29 km de rețea Colterm, din care 11 km sunt aerieni

În cadrul licitației lansate de Primăria Municipiului Timișoara pentru întocmirea studiului de fezabilitate, identificarea celei mai bune surse de finanțare nerambursabilă disponibilă și întocmirea cererii de finanțare pentru schimbarea a încă 29 de km de conducte de termoficare, a fost înregistrată o ofertă, a Energ Regen Tech.

„Încheiem prima etapă din modernizarea rețelei de termoficare după câteva decenii, ne pregătim deja cu o nouă investiție majoră de încă 29 de kilometri. Sunt ultimii kilometri de rețea de transport pe care mai trebuie să îi modernizăm, după care vom trece la rețeaua de distribuție. Asta înseamnă că vom reduce ultimele surse de pierderi de apă fierbinte, care afectează străzi întregi”, transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Din totalul vizat prin proiect pentru reabilitare, 11 kilometri sunt aerieni și se află în proximitatea CET Sud și a căii ferate din sudul Timișoarei. Cu această investiție, întreaga rețea de transport va fi retehnologizată, asta însemnând că toate țevile vor fi cu izolație modernă și din material mai rezistent la coroziune. Durata de viață estimată a noilor țevi va fi de trei decenii, în care va fi redus la minim numărul de avarii din sistemul de transport al agentului termic.

Valoarea estimată pentru un proiect de această mărime este de peste 200 de milioane de lei și va fi actualizată în urma elaborării studiului de fezabilitate și aprobarea indicatorilor tehnico-economici în consiliul local.

Acest proiect se adaugă la investiția care este deja în execuție și se apropie de finalizare, Etapa 2 de retehnologizare a sistemului de termoficare, care cuprinde 9 kilometri de rețea primară și 20 de kilometri de rețea secundară.

Valoarea estimată a contractului de servicii pentru studiul de fezabilitate, identificarea sursei de finanțare și întocmirea cererii de finanțare este de 326.691 lei, fără TVA, iar durata este de 180 de zile.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole