Primăria Timișoara despre cazul ANFP: Poziția ocupată de funcționarul public este de șef birou și nu de grădinar șef

Primăria Municipiului Timișoara dorește să ofere clarificări cu privire la acțiunea în instanță deschisă de ANFP, care cere anularea concursului de angajare a grădinarului șef al Timișoarei, Rebecca Bedelean. Primăria anunță că funcția ocupată de către Bedelean este șef birou.

„Suntem în dialog cu reprezentanții Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP), care contestă vechimea respectivului funcționar. Există o diferență în interpretarea calculului vechimii de către Agenție. ANFP susține că anii de muncă în activitatea de specialist într-o profesie liberală/în calitate de persoană fizică autorizată (PFA) nu intră în calculul vechimii de muncă”, transmite Serviciul de Comunicare a Primăriei Timișoara.

Conform prevederilor Art. 424 Alin. (3) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ: „vechimea în specialitate este vechimea dobândită în temeiul unui contract individual de muncă, al unui raport de serviciu sau ca profesie liberală, demonstrată cu documente corespunzătoare de către persoana care a desfăşurat o activitate într-o funcţie de specialitate corespunzătoare profesiei sau specializării sale. Constituie vechime în specialitate şi vechimea dobândită în temeiul unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau ca profesie liberală în statele membre ale Uniunii Europene, precum şi în alte state cu care România a încheiat convenţii de recunoaştere reciprocă a acestor drepturi, demonstrată cu documente corespunzătoare de către persoana care a desfăşurat o activitate într-o funcţie de specialitate corespunzătoare profesiei sau specializării sale.”

Primăria Timișoara transmite că poziția ocupată de către Rebecca Bedelean de șef de birou.

„Așteptăm decizia instanței pe această speță. Dorim să răspundem acuzațiilor care nu reflectă speța în fapt. În primul rând, poziția ocupată de funcționarul public nu este cea de Grădinar Șef, această poziție nefiind ocupată în acest moment, ci este cea de Șef Birou. În al doilea rând, nu se poate discuta de falsificarea vechimii în această speță, fiind o discuție legată strict de interpretarea calculului vechimii pentru profesiile liberale/PFA. Suntem mândri că putem atrage profesioniști în cadrul aparatului, prin concursuri organizate corect și profesionist, și considerăm că interpretarea ANFP îngrădește accesul persoanelor care au exercitat profesii liberale în administrația publică locală. Avem încredere că legea va fi aplicată”, mai transmite Primăria Timișoara.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole