Primăria Timișoara a lansat licitația pentru execuția lucrărilor de creștere a eficienței energetice la corpul C1 al Școlii Gimnaziale nr. 16, situată pe strada București, în zona Tipografilor. Proiectul este finanțat prin Programul Regional Vest 2021–2027 și are ca obiectiv modernizarea clădirii și reducerea consumului de energie.
„Și anul acesta, educația e în topul priorităților în bugetul local al Timișoarei. Asta înseamnă noi unități de învățământ care intră în reabilitare cap-coadă. Sunt școli care, din păcate, nu au beneficiat de modernizări, ci doar de reparații și cârpeli, de când au fost date în folosință. În ultimii 5 ani acest lucru s-a schimbat în Timișoara, și educația a devenit – așa cum e și normal – domeniu prioritar de investiții. Ambiția noastră este să oferim condiții egale de studiu tuturor copiilor, indiferent de școala la care învață”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Proiectul prevede izolarea termică a clădirii cu parter și două etaje prin montarea unui termosistem cu vată minerală bazaltică, izolarea planșeului peste ultimul nivel, termoizolarea soclului și refacerea finisajelor exterioare. Clădirea are o suprafață construită de peste 3.600 de metri pătrați.
Totodată, vor fi înlocuite ferestrele și ușile cu tâmplărie performantă energetic, iar pe fațada sudică vor fi instalate jaluzele exterioare pentru reducerea supraîncălzirii spațiilor în sezonul cald.
Investiția include și modernizarea instalațiilor de încălzire și ventilare, sisteme de recuperare a căldurii, echipamente pentru prepararea apei calde și montarea de panouri fotovoltaice pentru producerea energiei din surse regenerabile.
Contractul de finanțare europeană a fost semnat în luna martie, valoarea totală a proiectului fiind de aproape 17 milioane de lei, cu TVA inclus.
Contractul de execuție este estimat la 13,5 milioane de lei, iar termenul de realizare a lucrărilor este de 18 luni de la emiterea ordinului de începere.
