Prefectul PSD de Timiș, Mihai Ritivoiu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz de manipulare – în cazul steagurilor din fața instituției

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz a anunțat sâmbătă, 14 mai 2022, că Prefectura Timiș a transmis o adresă prin care Primăria este obligată să dea jos steagurile din fața instituției, așa cum puteți citi AICI.

Astăzi, prefectul PSD de Timiș, Mihai Ritivoiu, îl acuză pe primar de manipulare.

“Mic tratat de manipulare al primarului Dominic Fritz – partea a II-a. Primarul Timişoarei a postat sâmbătă un text prin care se declară intrigat de adresa primită de la Prefectura Timiş prin care i „se cere să înlăture steagurile amplasate în fața Primăriei Timişoara”. Acum faptele: un cetățean a făcut o sesizare Prefecturii Timiş prin care sesizează „nerespectarea unor legi” de către Primăria Timişoara privind arborarea drapelelor, menționând şi care sunt acestea (vezi foto); prefectul e garantul respectării legii. Prefectura e obligată să dea curs oricărei sesizări primite. În acest sens, am trimis primăriei o adresă în care am ataşat sesizarea cetățeanului şi am solicitat să „ia măsuri de arborare a drapelelor conform legislației în vigoare”. Atâta tot. Neinvaziv, fără scandal, fără controale. Pentru că suntem obligați să dăm curs oricărei sesizări primite“, a declarat Mihai Ritivoiu.

Legea se aplică, nu se discută

“Unde s-a ajuns? La o victimizare a domnului primar, care pozează în martirul toleranței în luptă cu statul oprimator şi retrograd care, iată, uite cu ce nimicnicii se ocupă.  Îi comunic domnului primar că steagurile sunt ultima sa problemă în relația cu Prefectura! Şi că degeaba încearcă să abată atenția de la adevăratele probleme ale Primăriei, inventând subiecte cu potențial xenofob. Să se ocupe dânsul de tăiatul ierbii în parcuri şi de asigurarea căldurii în şcoli şi în spitale, că altfel iar ne vor sta copiii acasă la iarnă! Pe de altă, legea se aplică, nu se discută! Eu nu cred că la Berlin flutură toate steagurile în vânt! Şi poate că dacă ar respecta legea, nu ar mai fi amendat pentru al doilea an cu zeci de milioane de euro din banii noştri pentru neplata certificatelor verzi la Colterm!“, a mai precizat prefectul PSD de Timiș.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole