Polițiștii au prins în trafic șoferi beți, drogați și fără permis de conducere

Polițiștii de la Serviciului Rutier au organizat sâmbătă, în intervalul orar 15:30-22:30, o acţiune în zona de competență a Poliției Municipiului Lugoj, atât în mediul urban. cât și în mediul rural, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.

„Polițiștii au controlat 234 de  autovehicule, în urma cărora au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea normelor rutiere conform OUG 195/2002, în valoare de 6.209 lei. Au fost reținute, în vederea suspendării, 10 permise de conducere, dintre care 6 au fost reținute pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. De asemenea, au fost retrase 5 certificate de înmatriculare”, transmite IPJ Timiș..

Totodată, polițiștii au constatat 6 infracțiuni la regimul rutier: 3 pentru conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere; 2 pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și una pentru conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Sâmbătă, în jurul orei 20:05, polițiștii timișeni au oprit pentru control, pe strada Smardan din Lugoj, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 27 de ani, care era sub influența substanțelor psihotrope. În urma testării cu aparatul Drugtest a rezultat o valoare pozitivă la canabis. Tânărul s-a ales cu dosar penal.

Tot sâmbătă, în jurul orei 17:50, polițiștii timișeni au oprit pentru control, în localitatea Racovița, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 54 de ani, care era sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal.

„Politiștii rutieri recomandă în continuare conducătorilor auto să nu conducă sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, să reducă viteza de deplasare în zonele cu circulație intensă, să circule cu prudenţă sporită și să nu se grăbească”, mai transmite IPJ Timiș.

FOTO. Incendiu într-un cimitir din județul Timiș

Pompierii s-au mobilizat, ieri, la ora 15:30, pentru stingerea unui incendiu în cimitirul ortodox, lângă capela din Periam. La ajungerea forțelor de intervenție, incendiul era ținut sub control de cetățeni….

Recomandările noastre

Cele mai citite articole