Poliția Timiș a sancționat 63 de bicicliști și 4 trotinetiști, în urma unei razii în Timișoara

În data de 06.07.2022, în intervalele orare 09:00-13:00 și 15:00-19:00, polițiștii Biroului Rutier Timișoara și cei ai secțiilor 1-5 urbane din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, împreună cu lucrători din cadrul Direcției Poliției Locale Timișoara au acționat în municipiul Timișoara, în vederea creșterii gradului de disciplină rutieră, precum și pentru prevenirea și combaterea abaterilor săvârșite de către conducătorii de motociclete, biciclete, trotinete electrice și mopeduri.

Polițiștii au controlat 62 de autoturisme și au legitimat 155 de persoane, fiind efectuate 47 de testări cu aparatul etilotest și 8 testări cu aparatul DrugTest.

În urma activităților efectuate au fost aplicate 111 sancțiuni contravenționale în valoare de 25.032 de lei.

Dintre acestea 94 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor rutiere, conform O.U.G. 195/2002R, în valoare de 13.126 de lei, fiind sancționați 63 de bicicliști și 4 conducători de trotinete electrice.

De asemenea, au fost retrase două certificate de înmatriculare și au fost reținute 7 permise de conducere, dintre care:

– 2 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză;

– 2 pentru neacordarea priorității de trecere autovehiculelor care au acest drept;

– unul pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice;

– unul pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului electric;

– unul pentru alte abateri.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să nu conducă sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, să reducă viteza de deplasare în zonele cu circulaţie intensă, să se asigure corespunzător la schimbarea direcţiei de mers şi să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră.

Păstrați o distanță corespunzătoare față de autovehiculul care circulă în fața dumneavoastră, pentru a putea opri în condiții de siguranță atunci când acesta frânează brusc.

În condiţiile unui trafic aglomerat, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.

Dați dovadă de responsabilitate în trafic, conduceți preventiv, fiți atenți și nu vă grăbiți.

Polițiștii vor acționa și în zilele următoare pentru prevenirea evenimentelor negative.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole