PNL: Negocierile cu PSD – începând de astăzi; între principiile de nenegociat – premier liberal

Liberalii anunţă că Biroul Politic Naţional, reunit luni seara în şedinţă statutară, a decis cu majoritate absolută de voturi începerea negocierilor cu PSD pentru coagularea unei majorităţi care „să asigure României stabilitatea necesară pentru a fi depăşită criza politică şi sanitară”.

„A rămâne la guvernare nu e un scop în sine pentru PNL, ci este o necesitate pentru ducerea la îndeplinire a tuturor obiectivelor asumate în programul de guvernare. Negocierile vor avea loc începând de mâine, cu o fişă de parcurs clară, legată de obiectivele din programul de guvernare al PNL”, au informat liberalii.

PNL precizează că sunt câteva principii pe care le va susţine, nefiind negociabile, respectiv formarea unei majorităţi în jurul formaţiunii, cu premier liberal, PNRR – un proiect naţional, asumat de România şi aprobat de Comisia Europeană, stabilitatea macroeconomică a României, cu respectarea traiectoriei deficitului bugetar asumat faţă de CE, nicio taxă mărită, iar statul va fi un partener onest al mediului de afaceri, continuarea reformelor pe tema salarizării, a pensiilor, precum şi reforma administrativă, realizarea reformelor asumate pe tema justiţiei şi închiderea MCV, reforma statului şi menţinerea parcursului european şi euroatlantic şi a Parteneriatului strategic cu SUA.

Liberalii mai spun că orice majoritate va trebui să respecte parteneriatul PNL cu preşedintele Klaus Iohannis.

„De asemenea, PNL va prezenta în cadrul acestor negocieri, decizia noastră fermă că orice majoritate va trebui să respecte parteneriatul PNL cu preşedintele Klaus Iohannis. Respectarea parteneriatului cu preşedintele României este o solicitare absolut necesară pentru ca aceste discuţii să poată avea rezultate concrete”, susţin liberalii.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole